30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialInterdicţie anulată de criza economică

Interdicţie anulată de criza economică

După aproape patru ani în care maşinile de mare tonaj, de până la 7,5 tone, au avut intedicţie de a circula prin municipiul Baia Mare în timpul zilei, acum acestea vor putea să tranziteze oraşul. Decizia aparţine Direcţiei Servicii Publice din cadrul primăriei locale, iar avizul definitiv va fi dat de consilierii municipali cu motivaţia unui „ajutor” dat agenţilor comerciali care au magazine în zonele centrale şi care vor putea astfel să facă aprovizionarea fără să fie condiţionate de timp.

Suplimentare bugetară

Motivaţia principală însă se referă la o suplimentare a bugetului de criză al municipiului, pentru că preţul facilităţii va fi unul pe măsură. Directorul serviciului din Primăria Baia Mare, Vasile Barbul, a explicat că „pentru tranzitarea municipiului între orele 07.00 şi 21.00, tarifele pe care vor trebui să le plătească proprietarii maşinilor de mare tonaj vor fi duble faţă de cele existente acum pentru circulaţia în intervalul orar 21.00 – 07.00”.

Pe timpul nopţii, tariful rămâne cel stabilit şi nemodificat din anul 2006, respectiv, între 20 şi 100 de lei pe zi, însă circulaţia se va putea face doar pe două trasee (Piaţa Libertăţii – magazinul Maramureşul, cotat ca fiind zona A, şi Semilună – Oborului – Electrolizei, cotat în zona B a oraşului).  „Cu acestă modificare de tranzitare chiar şi pe timpul zilei venim în ajutorul aprovizionării agenţilor economici, în aceste momente grele, de criză”, a mai precizat directorul Barbul.

Oficialii Direcţiei Servicii Publice, iniţiatorii hotărârii, susţin că interdicţia de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj se referă doar în cazul tranzitării municipiului în scopuri comerciale şi că zona A, situată chiar în centrul Băii Mari, va putea fi tranzitată doar de maşinile de până la 4,5 tone, cele de până la 7,5 tone fiind obligate să ruleze pe traseul B.

Cele mai citite

Danemarca introduce serviciul militar obligatoriu. Femeile reprezintă aproximativ 20% dintre recruți

Danemarca a început oficial noul program de serviciu militar obligatoriu cu o durată de 11 luni, după reforma adoptată în 2024.Aproximativ 1.600 de recruți,...

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra copiilor: Moscova anunță zeci de minori uciși și sute de răniți în 2026

Cel mai recent incident s-a produs duminică dimineață în satul Printsevka, din regiunea Belgorod, aflată la granița cu UcrainaAutoritățile ruse susțin că peste 35...

Transfer oficial pentru FCSB! Mihai Lixandru pleacă în Arabia Saudită

FCSB a confirmat despărțirea de Mihai Lixandru, mijlocașul urmând să își continue cariera la Al Fateh.FCSB a anunțat oficial transferul lui Mihai Lixandru la...
Ultima oră
Pe aceeași temă