Tensiunea creşte pe mica insulă turistică a Greciei, devenită una din principalele puncte de sosire a imigranţilor clandestini veniţi prin Turcia.
Zeci de mii de imigranţi au venit în ultimele luni în Marea Egee şi confruntate cu acest aflux masiv, autorităţile elene se declară complet depăşite de evenimente. Dovadă a tensiunilor care se agravează, pe insula Kos au izbucnit violenţe între imigranţi. Cu bastoane şi cu extinctoare, forţele de ordine au încercat să preia controlul situaţiei.
Circa 1.500 de imigranţi şi refugiaţi s-au adunat, marţi, pe micul stadion de pe insula elenă Kos. Originari din Siria şi Afganistan, bărbaţi, femei şi copii aşteptau să fie înregistraţi de autorităţile locale când situaţia a degenerat în lupte între imigranţi, din motive încă neelucidate. Este de presupus că nervozitatea a ajuns la cote maxime, imigranţii fiind închişi pe stadion fără apă, fără unităţi sanitare, sub o căldură excesivă. Forţele de ordine au intervenit cu lovituri de baston, alţii au golit extinctoarele asupra mulţimii. După incident, primarul din Kos, Giorgios Kiriţis, a avertizat Guvernul de la Atena că „riscă să curgă sânge şi situaţia riscă să degenereze” şi a cerut ajutor.
Tensiunile sunt în creştere şi pe multe alte insule greceşti, unde de la debutul anului au venit peste 120.000 de imigranţi, în principal refugiaţi sirieni şi afgani. Sosiţi cu ambarcaţiuni din Turcia, refugiaţii sunt frustraţi că sunt prinţi în capcană pe insule greceşti. Autorităţile elene încearcă să-şi înregistreze pe toţi înainte de a fi lăsaţi să plece spre Atena şi de acolo spre restul Europei. Numai că, din cauza amplorii fără precedent a crizei, poliţia greacă este incapabilă să trateze cazurile rapid, iar autorităţile nu pot furniza suficientă hrană şi nici spaţii de primire pentru un număr atât de mare de refugiaţi, în timp ce în fiecare dimineaţă 1.000 de noi imigranţi debarcă din Turcia. Premierul grec, Alexis Tsipras a declarat zilele trecute că Grecia, deja confruntată cu o criză economică, nu are infrastructură pentru a face faţă unui astfel de exod de imigranţi clandestini. Acum două zile, Comisia Europeană a anunţat deblocarea a peste 500 milioane euro pentru următorii şase ani pentru a ajuta Grecia să gestioneze această criză a imigraţiei.
La mâna traficanţilor
Insulele greceşti sunt în prezent principalul punct de intrare pentru imigranţii care încearcă să ajungă în Europa pe mare. Numărul celor care sosesc a depăşit rata echivalentă din Italia, care tradiţional era locul principal de tranzit pentru migranţii „maritimi”. Rata sosirii imigranţilor este în continuare la niveluri-record în Italia, dar mai mică faţă de cei care au cerut azil în Grecia în 2015.
Kos, una din insulele cele mai apropiate de Turcia, primeşte zilnic circa 1.000 de sirieni şi afgani, o problemă grea într-o ţară unde criza economică a făcut ravagii. Unul dintre tinerii refugiaţi declara că „între riscul de a muri în mare şi a fi sigur că mori în Siria, alegerea este clară”. Cel care l-a adus în Kos cu o ambarcaţiune percepe 1.500 de euro pentu fiecare pasager şi părăseşte nava imediat ce intră în apele greceşti, un complice luându-l cu un ski-jet. După aceea, pasagerii trebuie să se discurce.
La Atena şi Bruxelles există îngrijorări de blocaj la altă extremitate a Greciei, la frontiera de nord cu Macedonia, unde soldaţii macedoneni au închis o perioadă graniţa, blocând calea de ieşire pentru mii de refugiaţi care speră să ajungă în Europa de Nord, ridicând temerea că în viitor Macedonia ar putea închide permanent frontiera.
Calais, Lampedusa, Kos…
Europa, confruntată cu o criză migratorie istorică şi potenţial explozivă. După Calais, unde imigranţii clandestini forţează barierele de securitate şi forţele de poliţie pentru a intra în Eurotunnel şi de acolo în Marea Britanie, după Italia şi Grecia, europenii analizează resorturile unei crize migratorii fără precedent şi pericolele pe care le pune. 600.000 de refugiaţi aşteaptă în Libia pentru a putea emigra spre Europa. În ritmul actual al evenimentelor, ei reprezintă cu 45% mai mulţi decât anul precedent şi continentul european nu este pregătit pentru acest flux migratoriu intens. Imigranţii în căutarea unei vieţi mai bune continuă să se înghesuie cu sutele de mii în tabere de tranzit, adesea periculoase pentru vieţile lor.
Mai multe evenimente regionale au dus la acest vârf de imigraţie la care asistăm în prezent. Înlăturarea, în 2011, a regimului colonelului libian Muammar Gaddafi este unul dintre ele. Dictatorul libian reţinea un mare număr de imigranţi ajunşi în Libia. Ţară bogată în petrol, era un bun angajator pentru numeroşi africani. Plonjată în haos politic total după 2012, Libia a devenit în doar câteva luni principalul punct de trecere din Africa spre Europa. Imigranţii traversează Mediterana şi acceptă toate riscurile acceptând taxa cerută de reţelele mafiote şi urcă în ambarcaţiunile care se scufundă adesea în drum spre coastele europene.
Siria, devastată de un război intern şi de accentuarea puterii grupării teroriste Statul Islamic pe teritoriul său, s-a transformat şi ea într-o sursă de imigranţi la scară mare. De doi ani, sirienii sunt principalii doritori de azil în Europa.
Dacă unii fug de război (Siria, Irak), sau de persecuţiile dictatorilor sângeroşi (Eritreea), alţii iau drumul exilului în speranţa unei vieţi mai bune (Mali, Turcia, Tunisia). Dar diferenţele între aceşti refugiaţi politici şi cei economici dispar adesea, mulţi suferind chinuri teribile, în special din partea „ghizilor” libieni, celebri pentru cruzime, în cursul exodului. De la debutul anului 2015, Italia şi Grecia sunt
inundate de fluxuri de imigranţi, fiind considerate porţi de intrare în Europa. Dar au început să apară şi alte puncte „fierbinţi” – insulele Canare, teritoriu spaniol, au devenit ţinte pentru imigranţi, la fel şi sudul Spaniei.
Există şi o cale terestră spre estul Europei preferată de imigranţi, prin Balcani, Turcia, Ucraina etc., ce pune presiune pe ţări ca Ungaria şi Austria.
