18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialINS: Declinul demografic din România s-a accentuat, în februarie, pe fondul scăderii...

INS: Declinul demografic din România s-a accentuat, în februarie, pe fondul scăderii natalităţii, comparativ cu aceeași perioadă din 2016

România a înregistrat, în luna februarie, o scădere a natalității, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni, potrivit Agerpres.

Conform statisticii, numărul născuților-vii a fost mai mic cu 603 în luna februarie 2017 față de aceeași lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 782 mai mare față de luna februarie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna februarie 2017 (-9693 persoane), cât și în luna februarie 2016 (-8308 persoane).

De asemenea, numărul căsătoriilor a fost, în luna februarie 2017, cu 136 mai mic decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 258 divorțuri mai puține în luna februarie 2017, decât în luna februarie 2016.

Potrivit datelor INS, în luna februarie 2017, comparativ luna ianuarie 2017, s-a înregistrat nașterea a 13.016 copii, cu 2080 mai puțini copii decât în luna ianuarie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna februarie 2017 a fost 22.709, cu 6091 mai puține decât în luna ianuarie 2017.

Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2017, decedații având un excedent față de născuții-vii cu 9.693 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna februarie 2017, a fost de 105, în scădere cu 55 față de luna ianuarie 2017.

Conform INS, în luna februarie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.548 căsătorii, cu 640 mai multe decât în luna ianuarie 2017. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.433, cu 1.530 mai multe decât în luna ianuarie 2017.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă