La sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, este aşteptat să depună cererea formală de recunoaştere a statului Palestina de către ONU. Între timp, Israelul devine tot mai izolat în regiune, iar tensiunile cu Turcia şi Egiptul se agravează.
Click pe grafice pentru a mări
Despre premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, un ziar canadian scria zilele trecute că este omul care poate declanşa un război mondial. Pe 2 septembrie, în aceeaşi zi în care raportul ONU privind atacul soldat cu nouă morţi (toţi turci) al unui comando israelian asupra navei Mavi Marmara, care a încercat să spargă blocada impusă Fâşiei Gaza de către Israel, a declarat că blocada este legală, Erdogan l-a expulzat pe ambasadorul israelian la Ankara. Câteva zile mai târziu, a anunţat că navele militare turceşti vor însoţi navele civile cu ajutoare pentru Gaza şi ulterior a anunţat că suspendă toate relaţiile militare cu Israelul. Deocamdată, Erdogan s-a abţinut să suspende schimburile comerciale dintre cele două ţări (3,5 miliarde dolari, potrivit The Economist).
Săptămâna trecută, guvernul lui Erdogan a respins medierea Statelor Unite în conflictul, deocamdată diplomatic, cu Israelul, şi, mai mult, a ameninţat din nou că va îngheţa relaţiile diplomatice cu Uniunea Europeană dacă până la sfârşitul anului nu va fi găsită o soluţie problemei cipriote. Anul viitor, preşedinţia Uniunii Europene îi va reveni Ciprului, iar „soluţia” pe care o are în vedere Turcia presupune o formă sau alta de legitimare a actualei Republici a Ciprului de Nord, „stat” nerecunoscut decât de Turcia şi creat în urma unei intervenţii militare turce.
Dacă Erdogan îşi taie legăturile cu Occidentul, în schimb, le extinde în mod spectaculos pe cele cu lumea arabă. Săptămâna trecută, Erdogan a efectuat un turneu în cele trei ţări ale „primăverii arabe”, Egipt, Tunisia şi Libia, care a fost descris drept „triumfal”. A atacat cu vehemenţă Israelul, a vorbit despre „obligaţia” de a crea un stat palestinian şi i-a făcut pe liderii arabi să pară slabi şi incompetenţi. Din acest motiv, poate, liderii militari ai Egiptului nu i-au permis lui Erdogan să viziteze fâşia Gaza, aflată sub embargo israelian. Vizita – o sfidare fără precedent a Israelului – l-ar fi transformat pe şeful guvernului turc în campionul absolut al cauzei palestiniene.
În schimb, aceiaşi lideri militari egipteni au permis unei mulţimi furioase să ia cu asalt şi să ocupe sediul Ambasadei Israelului la Cairo. Şase membri ai personalului de securitate al ambasadei au fost capturaţi şi, pentru prima oară de la acordul de pace din 1979, nimeni de la Cairo nu a dorit să răspundă la apelurile telefonice venite de la Ierusalim. A fost nevoie ca preşedintele american Barack Obama să-l sune personal pe mareşalul Muhammad Tantawi, pentru ca armata egipteană să trimită un commando care să-i salveze pe cei şase.
În numai două săptămâni, relaţiile Israelului cu doi dintre foştii săi aliaţi – două ţări de 80 milioane de locuitori fiecare şi cu forţe armate superioare (Turcia) sau aproximativ egale (Egiptul) – s-au deteriorat până la nivelul de alertă.
Vor avea palestinienii stat?
Până nu demult, Israelul nu avea decât trei ambasade în regiune: Turcia, Egipt şi Iordania. Primele două au fost evacuate forţat, iar cea de-a treia voluntar. Guvernul israelian a ordonat evacuarea preventivă a ambasadei de la Amman de teama unor proteste violente care ar putea urma votului de săptămâna aceasta de la ONU, când preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, doreşte să ceară în mod oficial recunoaşterea Palestinei ca stat. „Cauza” palestiniană se bucură de simpatia şi susţinerea majorităţii celor 193 de state membre, dar nu este încă clar dacă va obţine cele două treimi din voturi necesare adoptării unei rezoluţii în Adunarea Generală.
Pe de altă parte, şansele ca Palestina să fie recunoscută ca stat cu drepturi depline sunt extrem de mici pentru că acest lucru presupune un vot în Consiliul de Securitate, iar Statele Unite au anunţat deja că vor face uz de dreptul de veto.
Planul B îl reprezintă aşa-numita „opţiune Vatican” în care palestinienilor li se refuză calitatea de membru al ONU, dar i se recunoaşte, în schimb, statutul de „stat”. Această variantă pare să fie preferată de multe dintre ţările europene, dar nu există încă un consens la nivelul UE asupra acestei chestiuni. Bunăoară, surse diplomatice au lăsat să se înţeleagă că România nu este pregătită să voteze în favoarea recunoaşterii statului palestinian.
SUA au sugerat că ar putea îngheţa ajutorul financiar acordat Autorităţii Palestiniene, ceea ce ar constitui o ameninţare serioasă la adresa capacităţii acesteia de a funcţiona, dar cea mai serioasă ameninţare vine din partea Israelului. Guvernul condus de Beniamin Netanyahu a avertizat că dacă statul palestinian va fi recunoscut în absenţa unei soluţii negociate bilateral, atunci ar putea denunţa Acordurile de la Oslo, prin care Israelul recunoştea, pentru prima oară, dreptul palestinienilor la propriul stat şi prin care se constituia Autoritatea Palestiniană. Israelul ar putea astfel anexa Cisiordania pentru a anihila orice şansă de creare a unui stat palestinian.
O soluţie de forţă ar atrage probabil represalii din partea statelor arabe. Siria abia aşteaptă o diversiune care să canalizeze ura cetăţenilor în altă parte decât spre guvernul criminal de la Damasc, Iranul arde şi el de nerăbdare să intre în luptă şi în afară de Statele Unite, Israelul a rămas fără prieteni în regiune. Săptămâna care urmează va fi una crucială pentru soarta statului evreu.
Surse diplomatice au lăsat să se înţeleagă că România nu este pregătită să voteze în favoarea recunoaşterii statului palestinian.
