5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024

Info

Memoria teatrului romanesc

Una dintre initiativele generoase ale UNITER a avut ieri parte de o lansare emotionanta. Impreuna cu editura Radio si cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, UNITER editeaza, in ciclul „Voci si spectacole memorabile”, o serie de CD-uri care pastreaza chiar ceea ce spune titlul seriei. Ieri, la UNITER au fost lansate patru noi inregistrari, prima si cea despre care au vorbit protagonistii fiind „Trecut-au anii…”, remarcabilul spectacol cu Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan si Aurelian Octav Popa. Cele patru personaje principale ale spectacolului si-au evocat trairile legate de crearea spectacolului, precum si turneele in tara si in strainatate, la romanii din Basarabia, Statele Unite, Canada. Din pacate, n-au fost prezenti actorii dintr-o alta memorabila opera lansata in principiu ieri, e vorba de „Nepotul lui Rameau”, spectacol dupa Denis Diderot al lui David Esrig, de acum 37 de ani. Si traducerea textului francez poarta numele unui mare artist: Gellu Naum. Cat despre interpreti, acestia sunt – si ei – mari vedete ale teatrului nostru de ieri si de azi, Gheorghe Dinica si Marin Moraru. Prezent la lansarea CD-ului eminescian, Ovidiu Iuliu Moldovan era si eroul unui alt CD lansat ieri, „Celalalt Cioran”, in versiune scenica de George Banu, in regia lui Radu Penciulescu, un spectacol din 2002 al Nationalului bucurestean. Fara „apartinator” prezent, CD-ul cu „Craii de Curtea veche” de Mateiu I. Caragiale, cu si in regia lui Alexandru Repan, muzica de George Marcu, a completat lista celor lansate ieri la UNITER. Ion Caramitru a mai anuntat o lista de mari spectacole si mari roluri ale unor actori-stea ai teatrului romanesc, ce ar urma sa apara in aceeasi serie, pastrand macar vocea, daca nu si imaginea unor succese de neuitat. Aici, nume ca Marcel Iures, Stefan Iordache, Ion Lucian, Radu Beligan, Horatiu Malaele, Mircea Diaconu, Mariana Mihut, Victor Rebengiuc vor fi pastrate cu ceea ce considera acesti actori, si altii, ca au mai bun in cariera lor recenta.

Salon international de grafica satirica

La Targu Mures s-a deschis prima editie a „Salonului international de grafica satirica”, care este organizat de revista Passepartout si Fundatia Culturala Cronos, cu sprijinul Primariei din Targu Mures. Expozitia a fost deschisa intr-un spatiu neconventional, in aer liber, in fata Teatrului National Targu Mures. La vernisaj au fost prezenti prefectul judetului Mures, Ion Muresan, presedintele UAP Mures, presedintele Uniunii Caricaturistilor, Cristian Topan, reprezentanti ai Primariei Mures, precum si o parte din premiatii de excelenta: Costel Patrascan (Romania), Nemeth Gyorgy (Ungaria), Nicolae Lengher si Leonte Nastase (Romania). Expozitia cuprinde peste 150 de lucrari realizate in maniere diferite ale artistilor din peste 20 tari. Initiatorii acestui eveniment, caricaturistul Gabriel Rusu si ziaristul Mugur Gorea, promit dezvoltarea si diversificarea acestei manifestari artistice la editiile urmatoare.

Curtea Comediantilor

La Rasnov si la Bucuresti se organizeaza anul acesta, intre 16 si 28 iulie, editia a sasea a manifestarii Curtea Comediantilor. Prima etapa, de atelier inchis, se va desfasura la cetatea Rasnov, intre 16 si 22 iulie, iar a doua, atelier deschis, la Bucuresti, in continuare, iar etapa de spectacole va avea loc in ziua de 26 iulie.

Cele mai citite

Guvernul are nevoie de împrumuturi record în perioada următoare

Ajustarea bugetară include plata datoriilor vechi și acoperirea deficitului Necesarul de împrumut al Guvernului pentru anul 2024 a fost revizuit la 246 miliarde lei, conform...

Industria manufacturieră din România, în scădere, pentru a cincea lună consecutiv

Managerii din industrie indică o cerere slabă, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, ca fiind principalul factor al scăderii Datele raportate de...

Andreea Bălan, cerută în căsătorie! Victor Cornea a făcut pasul cel mare

Andreea Bălan a spus „DA” într-un moment emoționant pregătit de iubitul său, Victor Cornea, alături de care trăiește o poveste de dragoste de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă