Cred că principiul reducerii pedepselor pentru condamnaţii care scriu lucrări ştiinţifice este just, în măsura în care este just pentru cei care muncesc sau urmează cursuri în timpul detenţiei. Un om de ştiinţă care a săvârşit o infracţiune nu prea are ce cursuri să urmeze în închisoare, iar munca sa este cercetarea ştiinţifică.
Dar de aici şi până la batjocorirea ideii de creaţie ştiinţifică, practicată în penitenciarele româneşti, e cale lungă. Pentru orice om cu bun-simţ este evident că e imposibil ca Dinel Staicu, de formaţie miliţian, să fi scris 10 lucrări ştiinţifice, pe teme de fiscalitate, în doi ani. Sau ca George Becali, din al cărui CV nu rezultă dacă a absolvit liceul, să fi scris cinci lucrări ştiinţifice. De fapt, el recunoaşte candid: “Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele”.
Pentru ca asemenea aberaţii (şi multe altele) să devină hotărâri judecătoreşti de eliberare e nevoie de complicităţi. Condamnatul e de înţeles: el face orice pentru a-şi recăpăta libertatea şi, de obicei, nefiind o persoană foarte morală (altfel nu ar fi ajuns infractor), recurge la orice mijloace. Mai greu de înţeles, şi mai blamabili, sunt cei care au făcut posibile aceste situaţii. Mai întâi, sunt “coordonatorii ştiinţifici”. Se pare că unii şi-au făcut o profesie din asta. Campion este Ion Marin, profesor la Universitatea Hyperion, care a coordonat nu mai puţin de 24 de lucrări “ştiinţifice” ale unor “autori” renumiţi, cum ar fi Dan Diaconescu (4 cărţi), Sorin Roșca Stănescu, Dan Păsat, Dumitru Rebegea sau Florentin Scalețchi (câte 3 fiecare). Îl urmează prof. univ. dr. Viorel Cojocaru de la UNEFS, care a coordonat 14 lucrări semnate de condamnaţii din “procesul transferurilor”, precum Mihai Stoica (patru lucrări), George Becali (trei), Cristian Borcea și Vasile Avram (câte două), Gică Popescu, Ioan și Victor Becali. Ar fi de discutat în ce măsură disciplina “educaţie fizică şi sport” constituie o ştiinţă, dar asta ar fi altă discuţie.
Nu spun că absolut toate titlurile din lista dată publicităţii de Ministerul Justiţiei (la solicitarea Hotnews) sunt teancuri de hârtii fără relevanţă ştiinţifică, plagiate sau opere ale “negrişorilor”. Pot să cred că oameni precum Gheorghe Mencinicopschi sau Adrian Năstase, care au făcut şi în trecut cercetare ştiinţifică, au scris efectiv cărţile cu care sunt creditaţi. Dar sunt excepţii. Ar fi fost de aşteptat, din partea comisiilor de etică din universităţi, să se autosesizeze în privinţa profesorilor respectivi şi să analizeze în amănunt calitatea lucrărilor pe care le-au girat. Altfel, prestigiul Universităţii din Craiova (ale cărei cadre didactice au girat 55 lucrări din listă), ale A.S.E. (33 lucrări), Universităţii Hyperion (31 lucrări) UNEFS (19 lucrări), Universităţii Transilvania-Braşov (19 lucrări) etc. va suferi prejudicii grave. Deocamdată, tăcerea comisiilor respective e suspectă.
Nu trebuie uitate editurile care au publicat lucrările în cauză. Se remarcă editura craioveană SITECH, care a publicat, în 2014 şi 2015, 139 dintre cărţile aşa-zis ştiinţifice. Practic, mai mult de treime din totalul lucrărilor publicate de editură în 2015 sunt scrise de deţinuţi! Consiliul Național pentru Cercetare Ştiinţifică ar trebui, poate, să revizuiască procedura de acreditare a editurilor.
O altă zonă fără a cărei bunăvoinţă nu ar fi fost posibil fenomenul este chiar cea a Ministerului Justiţiei, mai exact Administraţia Penitenciarelor, care a elaborat referatele care au stat la baza punerii în libertate a “savanţilor”. În absenţa unor reglementări clare, în unele cazuri, s-a interpretat foarte larg (a se citi: abuziv) noţiunea de “coordonator ştiinţific”. Astfel, profesorul Levente Salat de la „Babeş-Bolyai“ apare drept coordonator al unei lucrări scrise de Zsolt Nagy. Numai că domnia-sa nu a coordonat nimic, doar a dat o recomandare: “Recomandarea mea s-a referit la faptul că pe dl Zsolt Nagy îl consider potrivit pentru elaborarea unei lucrări cu titlul Managementul campaniilor electorale”.
În alte situaţii, unele instituţii au fost încadrate cu largheţe în lista asimilată unităţilor de învăţământ superior. Apar, astfel, la rubrica “Instituţia de învăţământ în care funcţionează [coordonatorul]” ciudăţenii precum Asoc. Crinalistilor [sic!] din Rom., Biblioteca Naţională Nicolae Iorga Ploieşti (care nu există, pentru că la Ploieşti există doar bibliotecă judeţeană), tot felul de ong-uri cu denumiri pompoase, dar fără atestare academică. Ministra Justiţiei a promis o analiză atentă, urmată de măsuri ferme, în privinţa inflaţiei de activitate ştiinţifică desfăşurată în închisorile patriei. Ar putea începe din propria instituţie, care nu a elaborat la timp normele de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor.
