24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialÎndrăznește să crezi că Severin stă prea puțin! | OPINIE

Îndrăznește să crezi că Severin stă prea puțin! | OPINIE

Îndrăznește să crezi că eurodeputatul PSD Adrian Severin, fost ministru de Externe în preacinstitul Guvern Adrian Năstase, nu o să facă mai mult de un an și ceva de închisoare. Are 62 de ani, execută doar o treime, știți povestea. Era gata să-și vândă țara pe 100.000 de euro oricui i-ar fi dat acești bani, iar acum spune că e patriot.

Îndrăznește să crezi că ambii colegi din afacerea „Sunday Times“ ai lui Severin, austriacul Ernst Strasser și slovenul Zoran Thaler,  sunt deja la pușcărie, condamnați în țările lor. Mai mult, slovenul a fost pus să plătească și suma de 32.500 euro. Între timp, Ernst Strasser se ocupă liniștit de biblioteca închisorii  în care se află. De reținut, și austriacul, și slovacul au demisionat imediat din Parlamentul European și și-au recunoscut vina. În schimb, al nostru a preferat să fie un nimic până la capăt și chiar mai departe.

Îndrăznește să crezi că Adrian Severin a fost exclus din PSD la cererea lui Victor Ponta și a fost apărat de Marian Vanghelie.

Îndrăznește să crezi că toate marile furăciuni au fost puse la cale de astfel de oameni pe vremea când domneau peste țară Ion Iliescu și Adrian Năstase. Pe vremea când Severin era un ministru de Externe gata să cedeze Insula Șerpilor de deștept ce era și se speria de H2-ul din apă.

Îndrăznește să crezi că Adrian Năstase a privatizat Petromidia, care a ajuns la kazahi, și Rompetrol, care a ajuns la austrieci, iar acum PSD îți vorbește despre vânzarea de țară.

Îndrăznește să crezi că Dragnea e condamnat pentru că a fraudat niște alegeri. Și el îndrăznește să-ți ceară votul din nou.

Îndrăznește să crezi că Ponta are mai multe dosare penale și că se crede la fel de victimă ca și Severin.

Îndrăznește să crezi că, în 2014, Victor Ponta s-a întâlnit cu George Soros la Palatul Parlamentului, unde, oficial, au discutat despre drepturile romilor.

Îndrăznește să crezi că Victor Viorel a condus „cel mai cinstit Guvern“ din care au fost arestați cei mai mulți miniștri.

Îndrăznește să crezi că tot ei au inventat cele mai multe taxe și acum te mint, tot ei, că le vor scoate.

Îndrăznește să crezi că ei au fugărit femeile care vindeau urzici pentru că acolo era marea evaziune fiscală. Tot ei ți-au supraimpozitat mica ta afacere și drepturile de autor.

Îndrăznește să crezi că nu și-au respectat peste 90% din promisiuni și acum vin cu aceleași gogoși.

Îndrăznește să crezi că și-au pus din nou pe liste toate obligațiile, rudele și fetițele.

Îndrăznește să crezi că, din cauza acestor mincinoși, o duci mai prost de la an la an.

Îndrăznește să crezi că toți aceștia vor plăti, la final, prea puțin. 

Îndrăznește să crezi că poți să scapi de ei cu o singură ștampilă.

Îndrăznește să crezi că ei te cred prost! Că ei cred că o să-i votezi din nou dacă te mai mint o dată!

Îndrăznești să-i mai crezi?

Cele mai citite

Baba Alhassan și-a găsit echipă după plecarea de la FCSB! Destinație surpriză în Turcia

Baba Alhassan este foarte aproape să semneze cu Mardin 1969 Spor, formație nou-promovată în liga secundă din Turcia.Baba Alhassan este la un pas de...

Guvernul deblochează 22 de posturi la „Marie Curie”, dar Ministerul Sănătății avertizează: criza de personal rămâne

Ministerul Sănătății spune însă că măsura are un efect limitat și nu rezolvă problema de fond a sistemului medical: lipsa acută de personal din...

Michael Olise, obligat să elibereze vila lui Boateng! Șanse din ce în ce mai mari să plece spre Real Madrid

Extrema lui Bayern trebuie să părăsească proprietatea de zece camere până la finele lunii august, iar Bild a dezvăluit că Mbappe a încercat deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă