Prezenta sefului de stat ungar in Romania, la nici o luna de la vizita sa oficiala in aceeasi tara, are ceva din normalitatea europeana regasita, doar daca dl Lazlo Solyom ar fi fost brusc cuprins de amnezie sau de acel simptom, rarisim, care l-a facut pe un fost presedinte al Frantei, cu decenii in urma, sa cada in toiul noptii dintr-un tren, in pijama. In mod inutil, spre stupefactia localnicilor care l-au recuperat, acesta a insistat, ore in sir, ca este intr-adevar persoana in cauza.
In realitate, presedintele Ungariei, un intelectual stralucit si unul dintre marii constitutionalisti ai Europei, stie precis pe ce lume traieste si in ce tari calatoreste. El are doar doua perceptii diferite despre vizita domniei sale in aceeasi tara, in doar cateva saptamani. Prima data a vizitat Romania iar a doua oara viziteaza Transilvania. Dupa onorarea relatiilor cu statul roman, acum el ii intalneste pe maghiarii din Romania. La Bucuresti, in prezenta gazdei sale, presedintele Basescu, am putut observa drapelele Romaniei, Ungariei si Uniunii Europene.
Marti, 13, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, unde dl Solyom a descins in vizita privata, fluturau de asemenea drapele. Unul era al Ungariei istorice, celalalt al Vaticanului, iar al treilea al Uniunii Europene. Absenta drapelului de stat al Romaniei a fost cel putin o impolitete pentru inaltul oaspete. I s-a sugerat astfel alunecarea nu dintr-un tren, ci intr-un alt timp istoric, cam prea postmodern pentru un jurist pozitivist, in care Vaticanul si Uniunea Europeana sunt contemporane cu Regatul Sfantului stefan. Secventa nu face parte din realitate, ci din amintire sau poate dintr-un vis.
Dl Solyom, asadar, n-a vrut sa viziteze doar doua tari diferite, aflate in interiorul aceluiasi stat, ci si doua epoci istorice oarecum opuse. Intelegem ca maghiarii din Romania sunt considerati la Budapesta drept parte componenta a natiunii Ungariei. E de neinteles insa pretentia de a-i situa pe acestia intr-un eon atat de transfigurat incat Istvan Tisza devine pentru cateva ore comilitonul lui Manuel Barroso si al Papei Benedict al 16-lea, in anul de gratie 2007.
Atasamentul maghiarilor din Romania fata de Budapesta si al Budapestei fata de diaspora din interiorul unor state vecine este la fel de admirabil precum dorinta romanilor din Basarabia sau a rusilor din Estonia de a nu se desparti cultural, lingvistic si sufleteste de patria lor mama, bunica sau strabunica. Din fericire, Europa ramane o civilizatie politica, economica si psihologica a natiunilor. Ceea ce se intelege mai putin este insa de ce un lider german care viziteaza, de cateva ori pe an, Franta nu se opreste niciodata doar la Strasbourg sau Metz, ca sa-i intalneasca pe alsacieni sau loreni, la umbra steagului primului Reich, dupa o promenada oficiala, foarte discreta, pe coridoarele Elysée-ului.
15 martie este o mare sarbatoare a ungurilor de pretutindeni, in amintirea idealurilor de libertate ale revolutiei de la 1848. Aceste idealuri au fost atunci impartasite si de romanii din Transilvania. Fruntasii revolutiei maghiare s-au impiedicat la un moment dat de dreptul sangelui si al solului, uitand de principiile libertatii universale. Acum si romanii, si ungurii ar avea toate motivele sa sarbatoreasca impreuna primavara popoarelor. Insa presedintele Ungariei a ales sa onoreze unilateral doar toamna tarzie a unui imperiu disparut. Dar ungurii, oricat ar exagera, isi fac datoria patriotica. Problema este ca romanii au disparut de pe radarul sustinerii propriilor interese. La Bucuresti presedintele face anticamera degeaba la portile stapanirii, consilierii de securitate nationala au dat in gripa diplomatica, primul ministru adora sa se plimbe cu motocicleta britanica pe Aviatorilor, iar pe ministrul de Externe astazi il vezi si nu e. La Alba Iulia au disparut prefectul si Pristanda cu tot cu steagurile. La Washington sau Londra nu sunt ambasadori care sa explice cum stau lucrurile la Bucuresti si Alba Iulia. In sfarsit, la Chisinau afacerile consulare europene ale fratilor nostri de peste Prut au fost preluate de Budapesta. Cercul se-nchide. Traim poate in cea mai buna dintre lumi, dar nu e lumea noastra.
