12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialÎncep lucrările la autostrada Nădlac-Constanţa. În 2011

Încep lucrările la autostrada Nădlac-Constanţa. În 2011

Tronsoanele din această autostradă pentru care nu s-au prevăzut bani vor fi efectuate din… economii, potrivit ministrului Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Arad că în vara anului 2012 românii vor putea merge la mare pe autostradă, apoi a devenit mai explicit: doar parţial; anumite tronsoane vor fi finalizate, iar pe altele vor lucra de zor constructorii. Deşi este criză economică, bani sunt, pentru că finanţarea vine de la diverse instituţii financiare din Uniunea Europeană, Culoarul IV Paneuropean fiind o prioritate europeană. Tronsoanele pentru care nu s-au prevăzut bani vor fi efectuate din… economii.

Astfel, tronsonul Nădlac-Arad, de 39 kilometri, va intra la licitaţie în luna august, valoarea lucrărilor fiind de peste 1 miliard de lei. Alături de acest tronson, în aceeaşi perioadă vor fi licitate lucrările la trei loturi între Orăştie şi Sibiu şi un lot între Timişoara şi Lugoj. Dacă nu există foarte multe contestaţii, în septembrie-octombrie va fi declarat constructorul câştigător pentru fiecare bucată de autostradă, iar în primăvară vor dudui şantierele.

„Vom putea finanţa tronsonul  Lugoj-Deva”

Bani sunt, spune ministrul Berceanu. Finanţează şi Banca Europeană de Investiţii, şi alte instituţii ale Uniunii Europene, această autostradă fiind considerată o prioritate pentru UE. Dar ministerul strânge cureaua, face economii şi mai face rost de bani şi pentru ultimul tronson pentru care finanţarea nu există: „Din ceea ce mai rămâne de aici şi din lucrări de unde mai pot colecta nişte bani, vom putea finanţa tronsonul  Lugoj-Deva. Va exista probabil un decalaj de vreo şase luni între licitaţii, dar până anul viitor autostrada Nădlac-Sibiu va prinde viaţă”. Radu Berceanu a explicat cum scoate bani din economii: ministerul estimează o valoare a lucrării, însă la licitaţii aceasta este de regulă mai mică. Dacă în alţi ani constructorul licita o lucrare la o anumită valoare şi apoi mărea devizul, acum acest lucru nu va mai fi acceptat. 

 

Porr, ameninţată cu rezilierea

Ministrul Transporturilor ar avea si o veste bună: speră ca la anul viitor, de la Piteşti la Constanţa românii să circule pe autostradă, chiar dacă între Cernavodă şi Constanţa va putea fi terminat un singur sens. Pentru că au primit mai mulţi bani decât ar fi meritat, constructorii de la Porr care lucrează pe centura Aradului în regim de autostradă au fost certaţi de Radu Berceanu. Acesta a ameninţat că va rezilia contractul cu această firmă. Rezilierea ar însemna o întârziere de cel puţin o jumătate de an.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă