18.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialIncendiu la centrala nucleară de la Cernavodă

Incendiu la centrala nucleară de la Cernavodă

Un început de incendiu, cu degajare de fum, a avut loc, joi după-amiază, în zona unităţii 4 a CNE Cernavodă, acesta fiind stins fără probleme deosebite şi fără ca activitatea centralei nucleare să fie afectată, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis de SN Nuclearelectrica SA (SNN), incendiul a avut loc în zona unității 4, aflată în proces de conservare şi localizată în afara zonei protejate a CNE Cernavodă, respectiv unitățile 1 și 2. Focul a fost stins imediat, conform procedurilor.

"Cauzele acestui incident sunt în analiză, evenimentul neavând niciun impact negativ asupra personalului, amplasamentului, echipamentelor, modului normal de operare a unităților 1 și 2 sau asupra populației și mediului”, se arată în comunicat SNN. Centrala nucleara de la Cernavodă funcționează integral la parametri normali, potrivit reprezentanților societății.

Cele mai citite

Rheinmetall își dublează producția de pulbere pentru muniție

Grupul german Rheinmetall își extinde fabrica din Aschau am Inn, lângă München, într-un proiect menit să dubleze capacitatea de producție de pulbere explozivă pentru...

Consulatul României din Sankt Petersburg și-a încetat activitatea. Rusia a pus în aplicare măsura de răspuns

Măsura vine în contextul tensiunilor diplomatice dintre București și MoscovaConsulatul General al României din Sankt Petersburg și-a încheiat oficial activitatea vineri, iar personalul diplomatic...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă