29.5 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialIncendii care au zguduit România în ultimii patru ani

Incendii care au zguduit România în ultimii patru ani

Mai multe incendii au devastat clădiri și bunuri, în ultimii patru ani, în România. Pierderile sunt uriașe, atât cele materiale cât și vieți omenești. iată cronologia incendiilor produse în perioada 2012-2016, realizată de Agerpres 

30 octombrie 2015. Zeci de tineri și-au pierdut viața după ce un incendiu a izbucnit în clubul Colectiv din Capitală. Alte victime se mai află și acum la spital. 

6 noiembrie 2015 – trei persoane au ajuns la spital, în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire de pe bulevardul Magheru din Capitală, aproape de Piaţa Romană. Un bărbat care a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului a fost transportat la Spitalul de Arşi şi două femei, la Spitalul Floreasca. Trei persoane au refuzat spitalizarea. În clădire au mai fost patru persoane, care nu au manifestat probleme de sănătate. 

31 august 2015 – un incendiu a avut loc la o fabrică de ţesături din municipiul Botoşani. Incendiul a fost declanşat în camera în care se aflau echipamentele de climatizare ale fabricii, din cauza suprasolicitării acestora, pe fondul temperaturilor exterioare ridicate. 

12 octombrie 2014 – un incendiu izbucnit la o fermă din comuna Daia, judeţul Giurgiu, a distrus o casă, mai multe depozite şi hale, pe o suprafaţă de patru sute de metri pătraţi, şi 15 porci. 

1 septembrie 2014 – trei persoane au fost grav rănite, în urma exploziei unei conducte de apă termală, în incinta ştrandului din comuna sătmăreană Acâş. 

23 iulie 2014 – un incendiu a cuprins o hală unde se afla depozitată parafină, situată pe DN 7, la ieşirea din localitatea Chitila. Incendiul a produs stricăciuni la hala unde se afla depozitată parafina. 

20 iulie 2014 – hala Pieţei Centrale din municipiul Piatra Neamţ a fost distrusă în totalitate de un incendiu. 

14 iulie 2014 – un centru de colectare a fierului vechi din Slatina a luat foc, coloana de fum negru degajat de incendiu fiind vizibilă deasupra oraşului de la peste doi kilometri distanţă de depozitul în flăcări. 

2 aprilie 2014 – un incendiu puternic a avut loc pe fosta Platformă Industrială Republica din Capitală, unde există o hală care avea depozitate materiale plastice. Nu au fost victime. La stingerea sa, ISU Bucureşti a intervenit cu cinci autospeciale pentru stingere, două de prim-ajutor, una de descarcerare şi o autoscară. 

29 martie 2014 – complexul turistic Salonti din Draşov, comuna Şpring, judeţul Alba a ars aproape în întregime într-un incendiu. 

27 martie 2014 – cinci autospeciale cu apă şi spumă de la trei subunităţi de pompieri din judeţul Giurgiu au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcţii din localitatea Călugăreni. 

7 martie 2014 – un depozit de anvelope din comuna vrânceană Urecheşti a fost distrus în întregime, în urma unui incendiu, nefiind înregistrate victime omeneşti. 

31 ianuarie 2014 – o grădiniţă din satul Pădureni, comuna Buturugeni, judeţul Giurgiu, a luat foc. 

29 decembrie 2013 – un incendiu devastator a izbucnit, într-un complex comercial din comuna Ariniş, la aproximativ 45 km de municipiul Baia Mare. Imobilul, ce cuprindea un restaurant şi un depozit, a fost distrus în totalitate de flăcări. 

24 decembrie 2013 – un incendiu puternic a distrus aproximativ un sfert dintre standurile aflate în Piaţa Rahova din sectorul 5 al Capitalei. Focul, care a cuprins aproximativ 700 de metri pătraţi, a izbucnit de la un grătar încins, care se afla în incinta unui fast-food. 

19 decembrie 2013 – un incendiu puternic a izbucnit la un complex comercial din Constanţa. Flăcările au cuprins o clădire aflată în incinta complexului en-gross, situat în afara oraşului Constanţa. 

12 decembrie 2013 – un incendiu a izbucnit la acoperişul unui magazin aflat pe bd. Ion Mihalache, flăcările cuprinzând izolaţia termică. În momentul izbucnirii incendiului, mai mulţi muncitori făceau lucrări de modernizare a magazinului, care aparţine unui lanţ de supermarketuri.

4 decembrie 2013 – acoperişul unei săli de sport de la o şcoală generală din oraşul Drăgăneşti-Olt a luat foc, nefiind înregistrate victime. 

25 octombrie 2013 – un incendiu a cuprins un etaj al anexei sălii sporturilor din Techirghiol, flăcările distrugând o parte din acoperiş şi un spaţiu interior, în care erau depozitate documente de arhivă ale administraţiei locale. 

8 octombrie 2013 – două clădiri din lemn, din incinta Administraţiei Domeniului Public(ADP) din municipiul Giurgiu, au fost afectate de un incendiu, din cauza unui reşou defect. 

7 octombrie 2013 – un incendiu puternic a izbucnit la un depozit en-gros din municipiul Gheorgheni (jud. Harghita), distrugând o cantitate însemnată de produse (calculatoare, produse electrocasnice, jucării, lumânări, produse alimentare şi băuturi alcoolice) de pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. 

7 septembrie 2013 – un incendiu a izbucnit la un depozit de polistiren şi ţiglă metalică din comuna Jilava, la faţa locului intervenind pompierii de la ISU Ilfov, cu zece autospeciale, o maşină de descarcerare şi o autoscară. 

8 august 2013 – peste o sută de animale, zeci de tone de furaje şi mai multe bunuri au ars într-un puternic incendiu, ce a izbucnit la o hală a unei ferme din comuna prahoveană Floreşti şi care s-a extins, afectând alte două construcţii aflate în apropiere, una dintre ele aparţinând unei societăţi comerciale. 

11 decembrie 2012 – un puternic incendiu, izbucnit la un complex industrial din Timişoara şi urmat de explozia unor tuburi cu oxigen, a distrus mai multe firme ce-şi aveau sediul în respectiva locaţie. Nu au existat victime, dar pagubele sunt foarte mari. Se pare că incendiul ar fi izbucnit de la un scurt-circuit, flăcările au cuprins hala de tâmplărie, apoi depozitul de cauciucuri şi s-a extins ulterior la spaţiile unde se aflau materiale combustibile, vopsele şi cauciucuri.

7 iunie 2012 – un puternic incendiu a izbucnit în zona Lizeanu din Capitală, la clădirea cunoscută sub numele de Moara lui Assan, la o hală dezafectată. 

19 februarie 2012 – un număr de 17 persoane au fost grav rănite, în două explozii produse în clubul ”Eufobia” din Sighetu Marmaţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă