» Unul dintre cele mai asteptate filme, "Strania poveste a lui Benjamin Button", cu Brad Pitt in rolul principal, s-a lansat in acest weekend
si in cinematografele romanesti.
» Favoritul la Oscar se afla in competitie deschisa cu "Vagabondul milionar".
Filmul inspirat de scurta povestire, de numai 25 de file, a lui F. Scott Fitzgerald, scrisa in 1920, "Strania poveste a lui Benjamin Button" este nominalizat la Oscar nu numai la categoriile care tin de efecte speciale si machiaj, dar si la cele clasice si ravnite sectiuni: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor sau Cel mai bun actor in rol principal. "M-am nascut in conditii neobisnuite", acestea sunt primele cuvinte spuse de eroul principal, la debutul desfasurarii ciudatei povesti a lui Benjamin Button, cel care se naste batran si sfarseste tanar. si pentru ca viata lui se consuma in 80 de ani, povestea adaptata de Eric Roth face si o incursiune in istoria framantatului New Orleans, de la sfarsitul primului razboi mondial pana la dezlantuirea uraganului Katrina, aidoma examinarii destinului fascinant al eroului din poveste.
Ceremonia din seara de duminica, cea de-a 81-a editie a Oscarurilor, este disecata de toata presa de peste Ocean, de la turnarea statuetelor pana la amplasarea jurnalistilor si pozitionarea orchestrei pe scena – fapt inedit. Sunt analizate speachurile anterioare in raport cu asteptarile din acest an, se estimeaza ce designeri vor fi agreati pentru tinute, se fac pariuri si se urmaresc vedetele care treptat se aproprie – unde e cazul – de Los Angeles.
In situatia asta se afla si cuplul Jolie/Pitt care este inclus de presa in clubul exclusivist al galei premiilor, datorita nominalizarii lor la Cel mai bun rol principal la aceeasi editie, in istoria Oscarurilor fiind cel de-al saptelea cuplu, dupa 42 de ani. Angelina Jolie este nominalizata pentru interpretarea unei mame disperate sa isi regaseasca copilul rapit, in drama "Schimbul", de Clint Eastwood, care deja ruleaza in cinematografele romanesti. Precedentul cuplu nominalizat a fost cel format din Richard Burton si Elizabeth Taylor, in 1966, cand au fost apreciati pentru prestatiile lor din filmul "Cui i-e frica de Virginia Woolf?". Nici unul dintre cei doi nu a primit Premiul Oscar in acel an. Bineinteles, criticii se pun de acord si asupra faptului ca Jolie/Pitt pot pleca acasa fara nici un trofeu, dupa modelul galei Globul de Aur.
Intre timp, paparazzi sunt cu ochii pe ei. De pilda, Brad Pitt, 45 de ani, a fost descoperit de People in Las Vegas, unde s-a cazat la un hotel din oras impreuna cu fiii sai Maddox si Pax. Baietii au poposit venind de la New York, unde au lasat-o pe mama Angelina, 33 de ani, sa se ocupe de fete si de cumparaturi. Familia se va reuni in Los Angeles pentru ceremonia de la Kodak Theatre.
Cote de apreciere
De ani buni se obisnuieste ca imediat dupa anuntarea nominalizatilor la Premiile Oscar sa se dea drumul la cursa pariurilor, un alt barometru ce poate da un indiciu asupra preferintelor publicului care de multe ori a coincis si cu cel al membrilor Academiei Americane de Film.
Astfel ca, desi are numai zece nominalizari, "Vagabondul milionar" ramane in varful topului in toate cele 14 case de pariuri care si-au anuntat cotele. Cota productiei – castigatoare si la Bafta, si la Globuri – este maxima, de 1,2 la categoria Cel mai bun film al anului. Saga made Hollywood/ Bollywood a castigat simpatia criticilor si a publicului. Noi ne vom putea bucura de vizionarea ei incepand cu 13 martie, zi in care se va lansa in Romania si volumul scris de indianul Vikas Swarup, dupa care s-a ecranizat productia.
Ca favorit al caselor de pariuri urmeaza imediat "Strania poveste a lui Benjamin Button", cu o cota maxima de 6,5. Celelalte filme nominalizate sunt cotate mult mai slab. Astfel, cine pariaza 10 dolari pe "Milk" (cota 25) va primi 250 de dolari, in timp ce productiile "Frost/Nixon" si "The Reader" (Cititorul) au cote maxime de 40 si, respectiv, 49 la principalele case de pariuri. De asemenea, filmele sunt deja in cinematografele romanesti cu exceptia ultimului, a carui premiera este programata in 20 martie. La categoria Cel mai bun actor in rol principal, preferatul agentiilor este Mickey Rourke, cu o cota maxima de 1,65, la mica distanta de Sean Penn, cu 2, in timp ce favorita la Oscarul pentru Cea mai buna actrita, Kate Winslet, are o cota maxima de 1,53.
Nuditatea, cea datatoare de premii
Problema este ridicata tot in presa americana, care incearca sa depisteze actrite ca Marisa Tomei si Kate Winslet fac mai multa arta atunci cand apar nud intr-un film. Este vorba despre rolurile lor din "Luptatorul" (The Wrestler) si "Cititorul". Marisa Tomei, 44 de ani, este exceptionala pentru varsta ei in secventele de dans la bara, unde apare aproape goala. si nu foloseste dubluri. Ideea filmului este aceea de a arata ca nu poti iesi la pensie chiar din orice meserie. Marisa Tomei a povestit ca a fost ingrozita de aceste filmari, dar ca apoi, urmand firul narativ, i-a fost mult mai usor sa joace decat prevazuse. Regizorul Darren Aronofsky poate spune ca a avut noroc cu ea si cu Mickey Rourke, care au acceptat sa intre in pielea unor profesionisti imbatraniti.
O alta aparitie ametitoare, in afara de Tomei, este cea a lui Kate Winslet, care se arata in toata splendoarea, goala, in rolul enigmaticei Hanna Schmitz. Se pare ca actrita britanica, 33 de ani, si-a invins de mult orice inhibitie in a-si exploata/arata trupul, facand acest lucru cu indrazneala si mult farmec de la "Titanic" la "Iris" sau la "Little Children", pentru care a primit de fiecare data cate o nominalizare. N-ar fi nimic ciudat daca actritele isi pun pielea la bataie, la propriu, pentru construirea unui personaj. Insa jurnalistii de la LA Times sau People se intreaba daca acest tip de aparitii nu cantaresc greu in alegerea castigatoarelor. Poate nu intamplator in anii trecuti au obtinut ravnita statueta Halle Berry si Holly Hunter pentru "Monster’s Ball", respectiv "The Piano". si nu sunt primele, chiar daca nuditatea astazi este inteleasa cu totul altfel decat in anii ‘50, de pilda, unde gol insemna o "scapare" a unei fese sau a unui san. Probabil ca astazi nimeni n-ar mai considera necesara sau utila o asemenea scena. Oricum, cele doua nominalizate la Oscar pentru Cea mai buna interpretare intr-un rol secundar, Tomei si Winslet, sunt credibile si talentate. Iar de mizat, se mizeaza in special pe Winslet, care deja a luat caimacul pentru acest rol. Gala de decernare a Premiilor Oscar va avea loc duminica seara la Teatrul Kodak din Los Angeles. Festivitatea va fi transmisa in direct, in versiune originala nedublata, de HBO Romania, pe 23 februarie, la ora 3.00. z
CARTE
» Povestea lui Button, in librarii
Volumul "Strania poveste a lui Benjamin Button… si alte povestiri din epoca jazz-ului", de Scott F. Fitzgerald, a fost lansat la inceputul lunii si in librariile din Romania. Autorul romanului "Marele Gatsby" porneste descrierea straniei povesti a lui Benjamin Button in anul 1860 (fata de autorii filmului, care au preferat sa decaleze inceputul in anul 1920), dar este publicata in 1922. Pretextul inversarii evolutiei fizice este o aluzie adresata acelei epoci pe care o considera "o generatie crescuta pentru a descoperi toti sfintii morti, toate razboaiele luptate, toate credintele zguduite". Acoperind peisajul american de la inceputul secolului XX, aceasta colectie originala capteaza sub semnatura lui Fitzgerald acest amestec de incantare si deceptie, America din timpul Epocii Jazz-ului. Cu ochiul patrunzator, Fitzgerald elucideaza interactiunile tinerilor din America de dupa cel de-al doilea razboi mondial, care, indepartati de traditii, isi cautau locul intr-o lume moderna in mijlocul isteriei generale a perioadei ce inaugura epoca jazz-ului. Scriitorul Scott F. Fitzgerald a spus ca nu pretinde ca nuvela "sa fie literatura. Aceasta este doar o istorisire pentru cei cu sange rece care vor o poveste, si nu doar o multime de chestii psihologice sau analiza. Omule, o vei iubi! Citeste-o aici, urmareste-o in filme, ascult-o la fonograf, coase-o la masina de cusut".