La trei ani dupa „Cidade de Deus”/”Orasul zeilor”, brazilianul Fernando Meirelles revine in atentia publicului, criticii si festivalurilor cu o ecranizare dupa John Le Carre. „The Constant Gardener” (tradus la noi prin nefericitul „Prie-tenie absoluta” pe cat de ilogic, pe atat de siropos) sta cu ancora infipta, ca si precedentul, in realitatea sociala a lumii a treia (Kenya in locul Braziliei), dar se concentreaza pe o poveste de dragoste. Lucrul cel mai frumos din film e ca aceasta poveste capata consistenta dupa ce eroina, Tessa (Rachel Weisz) moare (la inceputul filmului), iar sotul ei, Justin (Ralph Fiennes), care o banuia de infidelitate, o redescopera postum. Marele merit ii revine scenaristului Jeffrey Caine, care a aranjat actiunea pe flashback-uri ce survin uciderii lui Tess. Filmul e astfel alcatuit din intersectari neorganizate ale prezentului cu trecutul. Tot ce se petrece in trecut e privit prin ochii neincrezatori la inceput, apoi tot mai convinsi, ai sotului. Acesta rememoreaza intai capatele de discutie si firele rebele care l-ar duce la cel putin o relatie adultera. Chiar si un spectator misogin si-ar da seama intr-un final ca totul se petrece in mintea diplomatului fin, care se ocupa de gradina lui mai mult decat de sufletul sotiei. Dar cum in gradinarit nu e vorba numai de rabdare, ci si de gesturi bruste, Justin e obligat sa afle de ce i-a fost ucisa nevasta, iar odiseea lui personala are poate mai putin de-a face cu dezvaluirea marilor afaceri pe care companiile farmaceutice le au in Africa si mai mult cu o datorie morala si cu o reindragostire tardiva.
Altfel, flashback-urile au si incovenientul ca melodramatizeaza actiunea, provocand mai apoi ima-ginatia eroului la inchipuirea unor intalniri in absolut. Melodramatic e si finalul, cand eroul duce identificarea cu persoana iubita pana la a astepta sa fie ucis in acelasi loc in care aceasta a murit, decat sa-si ia singur viata. Dar dincolo de asta, e bine condus traseul eroului care pleaca de la postura de diplomat neimplicat si ajunge sa simta si sa se comporte angajat si altruist – ca femeia iubita.
Fernando Meirelles a fost ales ca regizor al filmului dupa ce producatorii au vazut „Orasul zeilor”. Datorita lui, „The Constant Gardener” are mai mult frumusetea violenta si arsa a suburbiilor din „Orasul zeilor” decat exotismul de trei lei din filmele americane despre Africa. Imaginea filmului e, intr-adevar, superba pana la a fi cautata. O simpla miscare e suficienta pentru a descrie discrepanta dintre doua lumi. De pe un teren de golf, directorul de imagine Cesar Charlone invarte brusc aparatul, il trage si revine intr-o secunda la imaginea familiara a bordeielor localnicilor. Meirelles are cateva locatii la care tot revine, ca si cum ar dori sa ni le intipareasca, galbene si animate, pe retina. Ceea ce marturiseste regizorul in caietul de presa e adevarat intr-o oarecare masura: a dorit sa faca din Kenya al treilea personaj al filmului. A reusit, dar e vorba de impresia lui despre Kenya, cumva asemanatoare celei despre Brazilia – lucru care nu e de imputat. Ar mai trebui poate sa remarcam felul in care Ralph Fiennes isi alege rolurile, legandu-le unele de altele si dezvaluind un personaj-prototip, indragostitul macinat de incerti-tudini, care traieste in trecut si care trebuie sa fie reanimat prin sacrificiul unei femei.
Sfasiat intre realitatea noua a saraciei Africii exploatate de companiile vestice si povestea de dra-goste dintre o militanta si un diplomat britanic, „The Constant Gardener” isi datoreaza titlul unui dublu rationament de aceeasi esenta. Gradinaresti, ii ingrijesti consecvent pe cei de langa tine, in aceeasi masura in care cultivi si ocrotesti o relatie.
„Prietenie absoluta” / „The Constant Gardener” – 2005, regia Fernando Meirelles, scenariul Jeffrey Caine, dupa romanul omonim al lui John Le Carre, cu: Ralph Fiennes, Rachel Weisz, Danny Huston, Bill Nighy, Pete Postlethwaite. Distribuit de MediaPro Film Distribution.
