În paradisul politicienilor

Paradisul unora e, adesea, iadul celorlalţi sau seamănă bine cu el şi viceversa.

Nu demult, un prieten a postat pe Facebook o poză ilustrând interiorul unei mari biblioteci din Vest: numai rafturi cu cărţi cât vezi cu ochii, etajate frumos până la tavanul înalt, bol­tit. Dedesubt, respectivul a scris: „acesta este para­di­sul“. Persoana e, bineînţeles, un intelectual decadent, un şoarece de bibliotecă, un in­capabil să trăiască „rea­li­ta­tea“ zilelor noastre şi care spe­ră că va fi compensat „din­colo“ printre cărţi de­mo­date… Em­patizând, îi dorim, când va fi să fie, lectură plăcută şi eter­nă.

Nu e de mirare, fireşte, că „dincolo“ ni se în­făţişează drept o împlinire cu asupră de mă­sură a ceea ce suferim că ne lipseşte aici: de exemplu, pentru cei care au scris Biblia – păs­tori ducându-şi viaţa într-o climă aridă şi cal­dă – paradisul e o oază răcoroasă la „loc de ver­deaţă“, udată de izvoare şi umbrită de pomi roditori sub care ei zac, în timp ce oile le pasc pe imaş. Acestui cadru idilic de bază musulmanii i-au adăugat munţii de pilaf şi bi­ne cunoscutele şi etern feciorelnicele hurii. Fe­rească Dumnezeu însă ca pe nordicii vikingi să-i trimiţi, după o moarte eroică, pe o păşune alături de oi: asta ar fi fost pentru ei Ia­dul şi ar însemna că dispe­ce­ra­tul ceresc e defect. Pa­ra­di­sul lor era Valhalla – o sală în­călzită de un cămin uriaş în care troznesc în foc buşteni; în mijloc e o masă lungă la ca­re eroii devorează fără ră­gaz friptane şi înghit infinite beri, în timp ce afară dom­neş­te un ger năpraznic şi fără sfârşit. Iar huriile sunt înlocuite de blondele valkyrii…

De aici o observaţie importantă: paradisul uno­ra e, adesea, iadul celorlalţi sau seamănă bi­ne cu el şi viceversa. Pentru omul Bibliei, Ia­dul e un cuptor încins, Gheena, dimpotrivă, pen­tru omul Nordului – el e un frig straşnic. Cât des­pre omul Dâmboviţei, să dăm un exem­plu con­vingător şi în ceea ce-l priveşte: dacă va păcătui, Vanghelie riscă să ajungă lo­catar toc­mai în imensa bibliotecă universitară despre care vorbeam şi, vai de el!, acolo va fi „tre­mur şi scrâşnirea dinţilor“!

Odată această demonstraţie făcută, aşadar, să ne întrebăm unde vor ajunge alţi politicieni ai noştri, dacă Domnul se va îndura de ei – ce­ea ce şi sperăm, deşi nu avem certitudini. Avem ambiţia să răspundem la întrebarea aceas­ta cu oarecare siguranţă, măcar în une­le cazuri.

Cu Crin e cel mai uşor: odată ajuns „dincolo“, încununat de merite şi virtuţi, i se va pune la dispoziţie un pat imens; iar pe toate cear­cea­furile va sta scris cu litere frumos cali­grafiate „jos Băsescu“!

Acesta, la rândul lui, când va trece de poarta Raiului, va fi făcut pe loc căpitan al unui va­por pe care va scrie „Biruinţa asupra to­no­matelor“; vasul va fi mare cât China şi Rusia la un loc – asta pe puţin. Şi în paradisul lui vor fi hurii – sau valkyrii, dacă preferaţi – nu-i ne­voie să precizăm cu cine vor semăna.

Continuarea în Revista 22