De Pasti, am fost obligat sa ma uit la posturile cu desene animate. Cu doi copii in casa, n-aveam alta solutie, si pentru ca trebuie sa comentez ce vad la televizor, mi-am spus ca nu-mi strica un exces de desene. Desene noi, nu Disney. Adica actori, marionete virtuale si desene animate, intr-un amestec post-modern al carui scop este, desigur, sa fie cat mai mult urmarit de cati mai multi copii. In general, noile seriale pentru copii pastreaza durata unui sitcom, iar replicile se inspira in mod clar tot de aici. Un sitcom de actiune, cam asta e filmul pentru copiii de astazi, in care replicile spuse cu ravna n-au nimic natural, dar au aplombul tuturor replicilor din filmele americane de actiune si sunt insotite de mimica exagerata a tuturor personajelor de sitcom. Nu-i rau, insa. Copiii invata ceea ce e socotit atuul numarul unu al omului contemporan: sa stie sa comunice convingator, sa impuna prin ceea ce spun si sa nu astepte ca realitatea s-o ia inaintea vorbelor lor.
In acelasi timp, nu prea mai conteaza deloc fantezia, dar se pare ca, intr-adevar, nu prin fantezie faci cariera in societatile noastre mercantile. Cand ma pregateam sa conchid cum ca toate serialele astea-s o apa si-un pamant, uite ca descopar "Oraselul lenes", ai carui protagonisti sunt un atlet (ungur, se pare, fost gimnast) si o fata cu peruca roz, la fel de zvelta. Citez aproximativ din prezentarea de pe internet: "«Oraselul lenes» (LazyTown) este un serial pentru copii din Islanda. Ii are ca personaje centrale pe Stefania, Sportacus si Robbie Putrezitul. E o combinatie de actiune live, marionete si desene animate generate de computer care promoveaza un stil de viata sanatos printr-un amestec de muzica, comedie si o poveste plasata intr-o lume colorata si dinamica." In Romania, "Oraselul Lenes" s-a lansat la 19 mai 2008, pe Jetix.
Personajul negativ e "cel mai lenes raufacator al lumii", Robbie Putrezitul. Dar, ceea ce este interesant in acest film e "stilul de viata sanatos" promovat, ce face din el, oarecum, un alt Popeye Marinarul, in care spanacul e inlocuit cu bomboanele sportive care sunt merele si morcovii. Musti dintr-un morcov si, un-doi, esti in stare sa ridici ditamai greutatea pe trambulina care urmeaza sa-i dea un mar lui Sportacus aflat la ananghie, prins de aripa unui avion gata sa se prabuseasca fix in varful Casei Albe. Totul pentru fructe si legume, la prima vedere. Sunt sanse ca serialul sa educe. Parintii celor doi copii care se uitau la Jetix mi-au zis ca fetita nu-stiu-cui chiar s-a apucat sa roada morcovi ca urmare a vizionarii acestui serial. Dar nu trebuie sa fim naivi. Nimic din cromatica acestui film nu e naturala. Totul e naclait de coloranti, incepand cu peruca aceea roz a Stefaniei. Nu numai atat.
Din recuzita filmului lipseste natura. Faptul are o explicatie simpla: copiii consumatori de desene stau la televizor, nu in dumbrava minunata, cu care nu se pot identifica. Mesajul principal nu e viata sanatoasa, ci indemnul de a-l consuma chiar pe el, pe film, de a te identifica rapid cu niste eroi care, chiar daca mananca din timp in timp fructe, par iesiti din sticlele de suc concentrat de pe rafturile unui supermarket. Dinamismul si energia sunt componentele oricarei reclame la suc, nu la legume si fructe. Cand vinzi legume si fructe n-ai cum sa te imbogatesti la fel de rapid si cinic ca atunci cand vinzi suc sintetic cu arome. Merita totusi sa apreciem efortul unor islandezi care, desi promoveaza imageria virtuala a unui paradis chimic, strecoara pe ici, pe colo un cotor de mar, un con de morcov si incearca, pasamite, sa le transforme in fetis.
