Surpriza primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta a fost tocmai aceea ca scrutinul nu a furnizat nici o surpriza, poate cu exceptia prezentei masive a alegatorilor la urne. Cei doi lideri ai dreptei si stangii, permanent favoriti in toate sondajele, s-au clasat pe primele doua locuri.
Primul tur a avut de fapt patru castigatori si un perdant clar.
In primul rand a castigat democratia. Pentru prima data in viata mea, atunci cand m-am dus duminica la vot cu copiii mei – intr-o sarbatoare pasnica a acestei religii seculare care este democratia, atunci cand functioneaza bine – a trebuit sa rabd la coada o perioada relativ lunga. 85% din electoratul francez au participat la vot: cea mai ridicata prezenta la alegerile prezidentiale din 1965, atunci cand Charles de Gaulle a candidat pentru ultima data.
Lectia primului tur din 2002, marcat de un absenteism pronuntat si de surprinzatoarea eliminare a candidatului socialist Lionel Jospin, explica in parte mobilizarea de duminica. In plus, o data cu aparitia unei noi generatii de lideri politici, francezii, considerati cinici in relatia lor cu politica, par a-si fi redescoperit pasiunea cu adevarat unica pentru politica.
Al doilea castigator net este fara doar si poate Nicolas Sarkozy. Cele 31 de procente obtinute il plaseaza intr-o pozitie foarte favorabila pentru al doilea tur. Strategia sa de a atrage electoratul extremei drepte a lui Jean Marie Le Pen s-a dovedit a fi una castigatoare. Dintre francezii care l-au votat, o mare parte – asa ne arata sondaje credibile la iesirea de la urne – au facut-o in primul rand pentru personalitatea sa. Isi doreau un om puternic, carismatic, in masura sa trezeasca Franta din punct de vedere economic si sa le ofere siguranta in materie de securitate nationala.
In al treilea rand a castigat Ségolène Royal, chiar daca, matematic vorbind, pozitia ei pentru turul al doilea este mai slaba. Faptul ca a ajuns aici este o enorma usurare pentru socialisti, dupa catastrofa electorala din 2002, cand candidatul lor a fost eliminat din primul tur. Cu cele 25% obtinute, ea s-a clasat aproape la fel de bine ca FranIois Mitterrand in 1981.
Pentru a avea o sansa consistenta de a castiga Presedintia Frantei, ea va trebui sa transforme turul doi intr-un referendum impotriva lui Nicolas Sarkozy. Intr-o disputa clasica stanga-dreapta, Royal ar fi sortita esecului. Clasa muncitoare e pe cale de disparitie in Franta moderna, iar ceea ce a ramas din ea tinde sa se orienteze mai curand spre extrema dreapta decat spre cea stanga. Ségolène Royal s-a descurcat bine, dar probabil nu indeajuns de bine, asta daca nu cumva intr-o dezbatere fata in fata cu Nicolas Sarkozy va putea sa convinga o majoritate a telespectatorilor sa opteze pentru alegerea unei femei in cea mai inalta functie din statul francez – o optiune radical moderna. Nu atat ceea ce spune constituie sansa ei, ci mai curand ceea ce este sau, inca si mai mult, ceea ce provoaca teama contracandidatului.
Al patrulea invingator, desi absenta din turul doi este o dezamagire pentru el, se numeste FranIois Bayrou. Cele peste 18% din voturi reprezinta o triplare a scorului sau din 2002. El a transformat centrul intr-o forta. In turul al doilea al alegerilor prezidentiale, rolul sau in ungerea Reginei sau, mai probabil, a Regelui se va dovedi hotarator. Ambii candidati ramasi in cursa au nevoie de voturile sale, iar acestea cel mai probabil se vor distribui in mod egal intre stanga si dreapta, dat fiind ca Bayrou nu-si poate permite sa sustina ferm unul din candidati in detrimentul celuilalt.
Marele perdant este in mod evident liderul extremei drepte Jean-Marie Le Pen. Cu mai putin de 11% din voturi in aceasta ultima campanie a carierei sale, el s-a transformat intr-un "detaliu al istoriei" aflat in proces de imbatranire. Intr-o campanie centrata pe aparitia unei noi generatii de lideri, Le Pen si-a pierdut din suflu. El nu si-a indulcit mesajul, dar a fost inghitit de zeitgeist-ul istoriei.
Incepe acum o noua campanie. Miscarea strategica a celor doi candidati ramasi in cursa va fi sa atraga voturile centrului fara a le pierde pe cele ale propriului electorat, fie el de stanga sau de dreapta. Asta inseamna pentru Ségolène Royal sa transmita cu seriozitate mesaje care sa-i intareasca semnificativ credibilitatea in materie economica, iar pentru Nicolas Sarkozy o actiune similara, dar axata pe compasiune sociala.
Lumea, in general, si Europa, in particular, vor privi cu si mai mult interes la aceasta a doua runda. Aproape ca putem identifica o "diviziune pe axa nord-sud". Sudul Europei (predominant Spania si Italia) o sustin pe Ségolène Royal, iar nordul Europei (in special Germania si Franta) si SUA se raliaza lui Nicolas Sarkozy.
Pentru Uniunea Europeana, un nou locatar sau o noua locatara a Palatului Elysée poate fi o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru revigorarea proiectului european. Votul negativ la referendumul din mai 2005 privind Tratatul Constitutional doar a dezvaluit profunzimea crizei din Europa, dar nu a creat-o. Cine a observat manifestarea patriotismului prin arborarea drapelului francez si intonarea imnului national pe parcursul desfasurarii primului tur de scrutin ar putea lesne crede ca viziunea britanica a unei Europe a statelor nationale independente a castigat deja, chiar daca doar din inertie.
Pe 6 mai, data turului al doilea, cetatenii francezi vor avea de ales intre doua riscuri. Plecand de la personalitatea dominatoare a lui Sarkozy, primul risc – potential – ar fi sa-l aiba presedinte pe acesta. Al doilea risc, care s-ar putea dovedi mai accentuat decat primul, poate fi descris in felul urmator: in acest moment de cotitura, ce tine si de conditia economiei lor, francezii ar putea respinge tocmai candidatul care reprezinta de departe cea mai buna speranta a schimbarii si "Renasterii".
Pentru a avea succes, Nicolas Sarkozy va trebui sa transpuna in realitate sloganul sau de campanie: "Impreuna totul devine posibil". Acest lucru presupune o integrare cu succes a imigrantilor din Franta in comunitatea largita, printr-o combinatie de crestere economica, reinstaurare a autoritatii statului si, mai ales, un mult mai pronuntat simt al solidaritatii si fraternitatii. z
Dominique Moisi, membru fondator si Senior Advisor al Ifri (Institutul Francez de Relatii Internationale) este profesor la Colegiul Europei din Natolin, Varsovia
Copyright: Project Syndicate, 2007
www.project-syndicate.org
