Stresul este vinovat de nenumarate necazuri: aparitia firelor de par albe, stari emotionale negative, ulcer, boli cardiovasculare si lista poate continua. Dar, specialistii au descoperit recent ca stresul, in cantitati mici, are un beneficiu pe termen lung – intarzie imbatranirea. Conform unui studiu publicat in aceasta luna in revista "Science", in organismul uman exista o proteina care protejeaza celulele de stres, dar si de imbatranire, asa-numita "proteina a tineretii" – SIRT 1.
Expunerea corpului la caldura, frig si metale grele poate produce o "destructurare a celulelor", iar o trauma le poate distruge in totalitate. Insa celulele au un mecanism propriu de aparare, de limitare a "pagubelor", cum ar fi raspunsul la socul termic sau la alte forme de agresiune, inclusiv stresul. In aceasta actiune de autoaparare celulara este implicata o proteina speciala, care "repara" moleculele si proteinele afectate, prevenind astfel moartea celulelor si marindu-le durata de viata.
Sandy Westerheide, expert in biologie moleculara, la Northwestern University din Evaston, Illinois, impreuna cu echipa sa de cercetatori au descoperit ca este vorba de proteina Sirtuin 1 (SIRT 1), denumita si proteina anti-imbatranire. Potrivit studiului, este pentru prima data cand se dovedeste stiintific modul de functionare al aceastei proteine in cadrul asa-numitei "reactii la soc termic". "Avem de-a face cu un studiu foarte interesant si exact" – a opinat Raul Mostoslavsky, un renumit specialist in microbiologie celulara la Centrul Oncologic din cadrul Spitalului General din Massachusetts si la Harvard Medical School din Boston. El a adaugat: "pana acum stiam ca Sirtuin 1 joaca un rol-cheie in ce priveste longevitatea. Noutatea studiului consta in faptul ca demonstreaza in premiera legatura dintre aceasta proteina, longevitate si reactia la socul termic".
Studiul s-a axat pe celulele individuale, dar la nivelul intregului organism cercetarile fac lumina in cazul legaturii dintre stres si durata de viata. "Putin stres, in doze mici, poate prelungi viata, intinerind celulele" – a precizat co-autorul studiului, profesorul Richard Morimoto, care a explicat ca un nivel mediu de stres activeaza raspunsul la soc termic, dar nu afecteaza celulele.
Potrivit specialistilor, o metoda de activare a acestui raspuns prin intermediul unui nivel mediu de stres este aplicarea unei diete hipo-calorice, care s-a dovedit foarte eficienta in extinderea duratei de viata la toate speciile testate pana acum, inclusiv soareci de laborator si caini. Un regim alimentar cu restrictii calorice creste nivelul proteinei Sirtuin 1. "Stim cu siguranta ca in timpul unei diete se produce socul termic al factorului de tip 1" – a spus Westerheide. (socul termic al factorului 1 este o componenta esentiala a raspunsului la soc termic prin faptul ca, in momentul producerii unui stres asupra unei celule, se grabeste productia de molecule ale proteinei tineretii, care asigura "repararea" stricaciunilor).
Autorii studiului spera ca, in viitor, sa fie posibila activarea la comanda a proteinei SIRT 1 SIRT1 (care face parte dintr-o familie de enzime, numite deacetilaze), mai ales in cazul pacientilor care sunt predispusi la boli neurodegenerative (cum ar fi maladia Alzheimer) sau diferite afectiuni cancerigene.
Functia proteinelor de soc termic este similara la toate organismele, de la bacterii la om. Se pot produce cantitati mari de proteine de soc termic prin expunere la diferite tipuri de stres ambiental, precum variatiile de temperatura, stresul osmotic, infectiile, inflamatia, expunerea celulelor la toxine (etanol, arsenic, metale grele si radiatii ultraviolete), infometare, hipoxie, deficienta de azot (la plante), sau lipsa apei. Proteinele de soc termic se mai produc, de asemenea, si in conditii normale, monitorizand doar proteinele celulare si asigurand ceea ce speialistii numesc "reciclarea celulara".
Notiunea de "stres" (din englezescul "stress" – "presiune", in traducere libera), a fost introdusa de Cannon in 1932. Savantul englez, incerca sa demonstreze ca organismul omului, tinde sa se adapteze la o solicitare majora sau la un alt factor presant, care este perceput drept nociv. Adaptarea se realizeaza prin activarea sistemului nervos si al celui hormonal, care incepe sa secrete mai mai multa adrenalina si cantitati sporite de hormoni cerebrali. In functie de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic si biologic. Specialistii au identificat trei stadii principale ale impactului stresului asupra unui organism:
Stadiile stresului
1) Stadiul de alarma, care in momentul declansarii, ca o consecinta a mobilizarii tuturor resurselor, slabeste organismul, imprimand mintii o reactie de tipul "lupta sau fugi". Consecutiv acestei faze, rezistenta corpului si tonusul nervos, incep sa creasca brusc, astfel incat omul poate face fata chiar si unor provocari dure. Acest lucru se datoreaza actiunii produsilor de secretie eliberati in etapa anterioara.
2) Stadiul de rezistenta, deoarece apare acomodarea la stres, organismul comportandu-se relativ normal. Totusi, apar anumite semne, care amintesc ca persoana este stresata. Acestea se manifesta altfel de la o persoana la alta, astfel incat, unii devin mai plictisiti, mai tacuti, mai amortiti, in timp ce altii sunt mai nervosi si mai irascibili. Multe persoane, se opresc in stadiul de rezistenta. Prin atitudinea lor pozitiva, se impaca cu situatia si nu se lasa zdrobite de probleme, chiar daca nu le pot rezolva.
3) Stadiul de epuizare, care inseamna pentru organism o prabusire, din toate punctele de vedere. Din perspectiva psihologica si neurologica, acest stadiu este specific asteniei si depresiei. De multe ori faza de epuizare se incheie in mod tragic.
