„Practicile lui Seche sunt aceleasi si acum. Tot lucrari date la amici politici. Tot campanie electorala facuta pe bani publici. Doar oamenii s-au schimbat”. Cam asta e opinia generala in Bacau. Imediat dupa ce Dumitru Sechelariu a pierdut primaria, toti fostii lingai carora le dadea lucrari pe bani publici l-au parasit. Afacerile nu-i mai merg ca inainte, dar nici de murit de foame nu moare. Noul primar, Romeo Stavarache, a curatat primaria de oamenii lui Sechelariu, dar i-a mostenit si o parte din metehne. In locul vechii slehte pesediste, la primaria din Bacau s-au instalat confortabil fomistii din fosta opozitie.
O avere uriasa si un dosar la PNA
S-a autodeclarat urmasul lui Stefan cel Mare. A crezut ca va fi primar pe viata. Norocul i-a suras mai bine de opt ani. De ziua lui de nastere tone de carnati si mii de litri de bere se imparteau gratis in centrul Bacaului. Cine reusea sa patrunda in audienta la el iesea cu un milion-doua de lei in buzunar. Cand se plictisea isi mai cumpara un Mercedes. Pe stadion galeria ii scanda numele. Era vedeta de televiziune. Si-a construit un palat pe cateva hectare la marginea orasului. Lui fii-su i-a construit o pista de karting ca sa-l pregateasca sa devina pilot de formula 1. De Craciun i-a facut cadou baiatului doua monoposturi Renault de 1600 de centimetri cubi. In campania electorala oamenii sai i-au aruncat un travestit in brate lui Romeo Stavarache. Cu toate astea, Dumitru Sechelariu a pierdut alegerile. Atunci l-a vazut toata lumea la televizor cum plange. A doua oara a plans in direct cand a iesit din arest dupa o luna si jumatate.
Dupa opt ani in fotoliul de primar, Sechelariu s-a ales cu o avere uriasa si un dosar la PNA. Totusi, din cele zece capete de acuzare formulate de procurorii anticoruptie, au mai ramas in picioare doar cateva. Ancheta merge mai departe cu urmaritul penal in stare de libertate.
Stavarache i-a inchis „robinetul” de proiecte lui Sechelariu
Principala lovitura primita de Dumitru Sechelariu, dupa ce a pierdut alegerile, fix in plexul bugetului familial a fost fara indoiala anularea de catre Romeo Stavarache a tuturor comenzilor primariei catre SC General Proiect SA Bacau. Firma este urmasa fostului Institut Judetean de Proiectari cumparat de Laudita Sechelariu, nimeni alta decat consoarta fostului primar. Practic, cat a fost primar Sechelariu, General Proiect primea comenzi de la primarie pentru tot ce insemna studii de fezabilitate, proiecte pentru constructii, extinderi, renovari si aprobari de tot felul. Se stia bine ca daca vrei sa capeti o aprobare de la primarie trebuia sa-ti faci proiectul la firma nominalizata. In prezent, ramasa fara obiectul muncii, societatea este in pragul falimentului.
Mama lui Sechelariu a ramas fara subventie
Una din principalele surse de bani pentru Dumitru Sechelariu a fost si a ramas firma de transport urban SC Transport Public SA Bacau. In acte actionarul majoritar este Agripina Sechelariu, mama fostului primar. Pe vremuri primaria dadea lunar firmei de familie o subventie. Stavarache zice ca i-a taiat-o. In schimb, distribuie gratuit, tot lunar, abonamente gratuite in valoare de 1,8 miliarde de lei pentru persoane cu handicap, batrani etc. Alti banuti frumosi care ii rotunjesc in continuare conturile fostului primar vin din duzina de buticuri Selena amplasate in principalele statii de autobuz din centrul orasului. Le-a ridicat dinainte de primul mandat de primar. Acesta a fost pare-se si unul din atuurile care l-au ajutat pe Sechelariu sa se instaleze prima oara in fotoliul de primar. Lumea il percepea pe atunci pe cel care le facuse statiile frumoase. Apoi, primar fiind, si-a dublat suprafata chioscurilor.
Plata utilitatilor clubului de fotbal, suspendata de Stavarache
Alta afacere care-i merge e fabrica de hartie Letea SA Bacau. Aici actionarul majoritar e Sechelariu insusi. Fara intermediari. In principal treaba i-a functionat pe contracte frumusele cu statul. Exporta hartie in 14 tari.
Clubul de fotbal FCM Bacau e un alt gheseft bunicel care, chiar daca nu mai aduce atatia bani ca pe vremuri, nu-i de lepadat. Cat a fost primar, municipalitatea „subventiona” clubul, dar jucatorii erau vanduti dupa bunul plac al lui Sechelariu. Adica banii intrau in buzunarul sau, iar cheltuielile mergeau la municipalitate. Si anul trecut utilitatile clubului s-au platit din bugetul local. De la inceputul anului, din dispozitia lui Stavarache stipendiile pentru plata utilitatilor au incetat. Jucatorii au ramas insa in proprietatea lui Sechelariu.
Sechelariu a ramas mogulul presei locale
Chiar si fara primarie, Dumitru Sechelariu a ramas insa un mogul media local. Este patronul trustului de presa Desteptarea, trust care are in componenta cotidianul local „Desteptarea”, televiziunea Alfa TV si radioul Radio Alfa. Dupa modelul echipei de fotbal, si trustul de presa patronat de fostul edil al Bacaului a beneficiat de generozitatea municipalitatii. „Numai in anul 2003 „Desteptarea” a primit de la primarie publicitate in valoare de 1,5 miliarde de lei. Basca publicitate de la stat. Alte ziare n-au vazut un centimetru de publicitate de la primarie”, spune Nicoleta Bichescu, directorul cotidianului bacauan „Ziarul” de Bacau. Ziarul sau a reusit performanta sa fie dat in judecata pe rand atat de Dumitru Sechelariu, cat si de Romeo Stavarache.
Hobby-ul primarilor de Bacau – procesele cu ziaristi
Ciudat este ca dupa ce l-a balacarit in fel si chip pe Stavarache, ziarul „Desteptarea” nu-i mai ataca in mod direct pe acesta de aproape un an. Nici pe prefectul de Bacau, Gabriel Berca. Stavarache a invatat de la predecesorul sau sa dea in judecata ziaristi. Anul trecut a dat patru ziaristi in judecata intr-o singura zi. „In prezent mai am doar trei procese cu ziaristii, dar m-am hotarat sa-mi retrag plangerile”, spune primarul. Statisticile arata ca, in opt ani cat a fost primar, Sechelariu n-a avut atatea procese, raportat pe fiecare an, cate a avut Stavarache intr-un an de mandat.
Investitii straine – doua supermarketuri intr-un an si opt luni
La un an si opt luni de la alegerile locale, Bacaul este un oras inchis. In tot acest timp, nici o investitie serioasa nu este vizibila. Cu exceptia a doua supermarketuri Plus. Lumea se astepta ca, odata ajuns in locul lui Sechelariu, Romeo Stavarache sa sparga usa la Parchet cu dosare de coruptie. Nu s-a intamplat nimic. In schimb, una din firmele in spatele careia s-ar afla Sergiu Sechelariu, fratele fostului primar, repara bazinul olimpic de inot in baza unui contract incheiat cu primaria. Numele: Vertcont. Costul: 90 de miliarde de lei. In judet e cam aceeasi situatie ca inainte. E foarte greu sa patrunzi pe o piata de constructii si reparatii de drumuri controlata tot de „gulerele albe” Costel Casuneanu (PA&Co Oituz) si Dorinel Umbrarescu (UMB Spedition). Distractia este ca „taticul” judetului, eternul deputat PSD de Bacau Viorel Hrebenciuc, nu are si nu a avut in mod direct afaceri in judet. Cu toate acestea, toate marile tunuri – RAFO Onesti, dezastrul de pe Valea Muntelui facut de Omar Hayssam etc. – nu s-au facut fara stirea sa.
Bacaul in era post-Sechelariu: alti actori, aceleasi practici
„Nu este aproape nici o diferenta intre epoca „Sechelariu-PSD” si ceea ce se intampla acum in Bacau. Orasul si judetul continua sa aiba o imagine proasta. Este suficient sa numaram investitorii romani sau straini seriosi care au venit in Bacau. Intr-un an si jumatate de mandat, primarul Stavarache se poate lauda doar cu doua supermarketuri deschise in oras. In restul judetului – jale. In timp ce economia o ia vertiginos la vale, reprezentantii noii puteri se preocupa de politici si de jocuri de culise. De fapt, ce s-a schimbat? S-au schimbat actorii, pentru ca practicile au ramas aceleasi: toata lumea se inghesuie sa puna mana pe bani publici, sa prinda contracte cu primaria. Eventual fara licitatie. Nu mai este firma prietenului lui Sechelariu, este societatea colegului de PNL a lui Stavarache”, spune directorul cotidianului bacauan „Ziarul” de Bacau, Nicoleta Bichescu.
Taxe mai mici – incasari la buget mai mari
Romeo Stavarache, primarul liberal de Bacau (fost PUR-ist), zice ca lucrurile sunt pe roze. „Pe langa magazinele Plus, Billa e in lucru si vine si Kaufland. 20 de milioane de euro, fonduri ISPA, au fost alocati pentru spital. Tot de acolo, alte 54 milioane de euro s-au dat pentru aductiunea de apa (n.r. – proiectul a fost mostenit de la vechea administratie). Am dat in folosinta, in 2005, 350 de locuinte, din care doar 100 facute de el (n.r. – Sechelariu). Alte 150 vor fi gata anul acesta. Am scazut taxele si impozitele locale cu 40% si am avut incasari la buget de 47%. A inceput lumea sa plateasca de cand s-au micsorat darile. Pe deasupra am scazut prin licitatie un contract cu o firma de salubritate de la 80 la 40 de miliarde”, se lauda Stavarache.
Stavarache zice ca e milionar in dolari din inventii
Noul primar are un salariu de 27 de milioane de lei. „Da' eu nu stau in banii astia! Eu sunt milionar in dolari dinainte de a fi primar. Din inventii in domeniul chimiei si industriei textile”, se da mare primarul. Are o curatatorie chimica, o casa de moda botezata dupa numele nevestei, Anne-Marie, o fabrica de ciorapi de dama si alta de confectii. In alta ordine de idei, daca Sechelariu se dadea in vant dupa Mercedes, Stavarache conduce un Audi de ultima generatie.
Prefectul de Bacau: „Probleme ne-au facut propriii colegi”
„Parca mi se face mila de el cand ma gandesc… Sechelariu a avut in jurul sau o gramada de oameni care l-au folosit si l-au tradat imediat dupa ce a pierdut puterea”, ii plange de mila fostului primar prefectul de Bacau, fostul penelist (ex-PUR) Gabriel Berca. Inima larga, prefectul, un oltean nascut in Gorj, il caineaza si pe fostul sau coleg de partide Romeo Stavarache: „Cand o firma facea un drum cu 17 miliarde de lei si acum trebuie sa-l faca cu zece, normal ca patronul se supara pe primar”. Proaspat apolitic, prefectul Berca se destainuie: „Respect PSD-ul, dar niciodata nu voi face compromisuri cu el. Pana sa venim noi, aici se invarteau banii doar intre anumite buzunare. Acum Sechelariu nu mai exista in acest judet. Cred ca baronatul pesedist s-a sublimat. Culmea este ca dupa alegeri nu pesedistii ne-au facut probleme, ci propriii colegi. Nu exclud insa si posibilitatea sa fi fost mana lunga a celorlalti…”. Cat despre bani si proiecte, prefectul Berca crede ca bani sunt pentru multe lucruri, numai ca primarii nostri nu stiu sa faca proiecte.
Sechelariu: „N-am fost perfect!”
Fostul primar Dumitru Sechelariu nu-i deloc multumit de urmasul sau. Ne-a monologat la telefon mai bine de o jumatate de ora: „Mie imi merge bine. Am luat chiar in greutate. Cred ca lumea o duce mai rau. Pe vremea mea se discuta foarte mult de Bacau. Si nu cred ca numai datorita faptului ca sunt un om controversat. Acum ce se mai vorbeste? Nimic! Eu tot ce am facut e legal. Mi-au pus in carca tot Codul Penal. Cand m-au tinut arestat 45 de zile, ca pe ultimul borfas, am simtit ca ma sufoc. Dvs. cum v-ati simti doar daca ar trebui sa fiti blocat in lift doua ore?”, se lamenteaza la telefon Sechelariu. „Eu si ziarul meu nu-l mai atacam personal pe Stavarache din fair-play. La nivelul lui ii trebuie trei ani sa inteleaga cu ce se mananca administratia locala. Mie mi-a trebuit un an jumatate. Se lauda ca a scazut taxele si impozitele cu 40%. Pai, asta am facut eu inca din 2004. El a scumpit apa de trei ori. Cat despre inventiile lui Stavarache… intrebati-l mai bine pe Iacobov. Lumea vorbeste aiurea. Eu n-am fost un om perfect, dar gura lumii n-o astupa nici zece mii de gramezi de cacat”, mai spune, usor isterizat, fostul primar de Bacau.
In epoca de dupa Sechelariu, Bacaul e tot mai bacovian.