13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialImpozit da, chirie - ba

Impozit da, chirie – ba

Proprietarul clădirii în care funcţionează Primăria din Sângeorgiu de Pădure a fost somat să plătească impozit pentru imobilul pe care Primăria refuză să-i plătească chiria.

Un imobil retrocedat prin sentinţă judecătorească foştilor proprietari găzduieşte în continuare Primăria din Sângeorgiu de Pădure. Deşi administraţia locală de aici refuză de doi ani să plătească chirie pentru ocuparea clădirii, proprietarul imobilului a fost somat zilele acestea să plătească impozitul pe clădire. Acest fapt l-a supărat foarte tare pe Lucian Vultur, proprietarul casei în care funcţionează Primăria, care spune că gestul administraţiei locale depăşeşte orice limită. Mai mult, bărbatul este de părere că, deşi în acte este proprietar, pentru că este în imposibilitatea de a-şi folosi bunul care este ocupat de administraţia locală, nu i se pare normal să i se perceapă impozite pe el.

Supărat pe primar

„Tovarăşe primar Tar Andras, nici măcar defunctul regim comunist în perioada lui de glorie nu a îndrăznit să perceapă impozit pentru proprietăţile confiscate şi folosite de exponenţii partidului de tristă amintire. Dumneavoastră l-aţi devansat cu brio, acum când pretindem că suntem un regim democratic. Adică, după ce ţi-am luat casa, o folosim tot noi, stăm în ea, ba o mai şi subînchiriem să avem şi ceva câştig, iar pe proprietarul clădirii, căruia nu i-am plătit nimic, îl taxăm cu un impozit”, spune Lucian Vultur în răspunsul pe care l-a trimis Primăriei Sângeorgiu de Pădure în urma somaţiei trimise de primărie pentru plata impozitului. Bărbatul precizează totodată că, în timp ce el a fost somat să plătească impozitul pe clădire, Primăria ar trebui să îi plătească pentru cei doi ani scurşi o chirie de circa 43.000 de lei.

Primarul din Sângeorgiu de Pădure, Tar Andras, nu recunoaşte drept reală această sumă. Mai mult, primarul afirmă că ar avea de plată cel mult trei luni de chirie, bani pe care îi va vira cât de curând proprietarului. 

Vrea bani de la proprietar

Primarul din Sângeorgiu de Pădure care susţine însă că problemele legate de imobilul care găzduieşte administraţia locală sunt mult mai complicate. Asta, pentru că Lucian Vultur ar fi primit şi o despăgubire în bani pentru acest imobil, înainte ca el să îi fi fost retrocedat în natură. „Nu predau clădirea primăriei la proprietar până nu plăteşte la Trezorerie suma pe care a primit-o în 1997 de la stat ca şi despăgubire. A primit atunci peste o sută de milioane de lei vechi”, susţine primarul de la Sângeorgiu de Pădure.

Cele mai citite

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...
Ultima oră
Pe aceeași temă