Khaled Said a murit bătut de poliţia egipteană pe 6 iunie 2010. Oficial, afaceristul de 28 de ani s-a autosufocat în timp ce încerca să înghită o pungă cu droguri pe care vroia să o ascundă de poliţie, conform unui articol publicat în The Washington Post. Doar că fotografia din timpul autopsiei îl arăta pe Khaled plin de sânge şi cu dinţi lipsă, leziuni imposibil de suferit înghiţind o pungă. Potrivit familiei, Khaled a postat pe internet un videoclip în care doi poliţişti vindeau droguri, iar aceştia l-au ucis în semn de răzbunare.
Crima nu s-ar fi încheiat cu arestarea şi condamnarea celor doi poliţişti dacă fotografia lui Khaled, care a circulat pe Facebook şi Twitter, nu ar fi stârnit furia publicului. Peste 1000 de oameni au participat la înmormântare, iar adunarea a culminat cu un protest spontan. Autopsia oficială a fost modificată şi poliţia a recunoscut vânătăile de pe corpul lui Khaled. Câteva pagini Facebook au fost create în memoria tânărului, printre acestea şi celebra “We Are All Khaled Said”, care acum are peste 220 000 de fani.
În lumea arabă, Egiptul se află pe primul loc la numărul de utilizatori Facebook şi pe locul 23 în lume, cu 3,4 milioane de conturi, potrivit Sopt-On. Dintre ei, aproape două milioane sunt tineri sub 25 de ani.
Internetul a devenit în ultimii ani locul în care egiptenii de rând au semnalat abuzurile poliţiei. S-au creat siteuri unde orice victimă poate reclama abuzuri şi poate publica fotografii ale poliţiştilor care abuzează de forţă. Recent, un videoclip în care o femeie îmbrăcată în văl islamic mărturisea în lacrimi cum a fost violată de doi poliţişti a devenit viral pe YouTube.
Şi în Tunisia comentatorii sunt de părere că internetul a avut un rol important în mobilizarea şi scoaterea în stradă a demonstranţilor care l-au dat jos pe dictatatorul Zein Al-Abidine bin Ali. Aceleaşi canale de comunicare (Facebook, Twitter şi YouTube) i-au ajutat pe protestatari să se organizeze în Tunis şi în restul ţării, potrivit weekly.ahram.org. În timpul incidentele din Tunisia, pe YouTube au fost postate peste 3000 de filmuleţe care aveau tagul “Sidi Bouazizi”, oraşul în care Mohamed Bouazizi, vânzătorul ambulant de legume, a murit în urma arsurilor.
Internetul a fost şi un loc de luptă între activişti şi cenzorii guvernului, care au făcut tot posibilul să baneze reţelele de socializare, să blocheze internetul pe telefoanele mobile şi semnalul TV pe canalele care transmiteau din afara ţării. Mulţi comentatori cred că reţelele de socializare au fost atât de importante, încât evenimentele din Tunisia ar putea fi denumite “revoluţia reţelelor de socializare.”
„Într-o ţară în care guvernul a avut un control strict asupra internetului şi presei, new media precum Twitter şi Facebook au fost foarte importante”, a spus Ridha Kéfi, manager la Kapitalis, un influent site de ştiri tunisian. „Am putea s-o numim revolta Sidi Bouzid, revolta tunisiană sau Revoluţia Iasomiei. Cu toate astea, pentru mine revoluţia reţelelor de socializare este cel mai potrivit nume pentru ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în Tunisa.”
Cu toate astea, există şi voci care au altă părere. Sociologul Mohamed Jouili crede că WikiLeaks, Twitter şi Facebook au avut o contribuţie importantă la alungarea lui Bin Ali, dar canalele de comunicare nu au suplinit prezenţa oamenilor din stradă. Jouili, care a scris articole influente care au influenţat opinia publică tânără din Tunisia, spune că reţelele de socializare, blogurile, telefoanele mobile şi posturile TV prin satelit au făcut cunoscută vocea poporului Tunisian, acestea nu i-au scutit pe oameni să înfrunte gloanţele şi brutalitatea poliţiei timp de patru săptămâni.
„Nu este vorba despre WiliLeaks sau Al-Jazeera,” a avertizat avocatul activist Mohamed Laabidi. „Este vorba despre faptul că tunisienii sunt sătui de anii de corupţie, opresiune şi marginalizare.”
În octombrie 2008, peste 1,7 milioane de tunisieni foloseau internetul, din care 114 000 aveau abonamente cu bandă largă. 84% intrau pe internet de acasă, 75,8% de la serviciu şi 24% intrau din Internet cafe-uri. Conform unui raport ONI (Open Net Initiative), în 2010 guvernul tunisian a blocat o serie de siteuri care conţineau informaţii ostile, lucru care a plasat Tunisia alături de China şi Iran.
Nu se pune problema dacă reţelele de socializare au contribui la revoluţia din Tunisia sau contribuie la revoltele din Egipt, ci dacă acestea vor duce la înlăturarea dictatorilor din lumea arabă şi dacă vor contribui la evitarea instalării altor guverne totalitare.
