Reforma educaţiei a fost asasinată pe când era în plin avânt, prin ticălos ordin de ministru.
Puţine texte scrise de oameni inteligenţi m-au întristat mai mult în ultimul timp decât a făcut-o articolul d-lui Mihai Maci, De ce produce şcoala tâmpiţi?, publicat recent pe contributors.ro! Cu toate astea, paradoxal, sunt de acord cu autorul că, în mare măsură, şcoala românească produce „tâmpiţi“, atât în preuniversitar, cât şi la nivel universitar, înţelegând prin asta oameni lipsiţi de pregătire sau incompetenţi.
Ideea principală a textului este că şcoala produce ceea ce îi cere societatea a cărei parte este. Or, societatea românească de azi „nu are nicio nevoie de ceea ce ar putea produce o şcoală care şi-ar asuma menirea“. Adică nu ar avea nevoie de oameni instruiţi şi competenţi. De ce? Răspunsul d-lui Maci este că societatea noastră „nu a parcurs încă întreg drumul de la premodernitate spre modernitate“. Pe scurt, tendinţa românească spre adaptabilitatea excesivă, reţelele de influenţă, caracterul „limitat şi prea puţin diversificat“ al aceleiaşi societăţi, complacerea în expediente determină puţina rentabilitate a calităţii, efortului şi inovaţiei. Scrie d-l Maci: „O societate puţin diversificată e una care trăieşte în permanenţă în orizontul mai răului. Şi supusă ameninţării acestuia, caută să-şi asigure nu calea de a înainta…, ci pe aceea de a se retrage în simpla supravieţuire“. Probabil că e destul de corect, chiar dacă societatea românească mi se pare că a devenit considerabil mai diversificată decât susţine d-l Maci.
Fireşte, cititorul se întreabă ce-i de făcut. Aici d-l Maci (şi acum mă indignez) ne spune răspicat numai ce nu trebuie făcut: nu trebuie ascultaţi reformiştii radicali care trăiesc în pură utopie şi „soteriologie religioasă“, sperând că, schimbând legislaţia, vor putea ameliora învăţământul. Aşa ceva e imposibil, zice autorul, fiindcă societatea noastră „se retrage sub istorie“ şi rezistă acolo mai binelui. Mai mult, asemenea încercări sunt şi primejdioase, fiindcă la noi, în mod paradoxal, nu stânga, ci dreapta ideologică e reformatoare, observă – corect, de altminteri, d-l Maci. Să înţelegem că, dacă reformele destul de radicale ale d-lui Funeriu continuau, aruncau ţara în aer? Poate că suprainterpretez, dar tot nu ştiu ce era „primejdios“ în reformele iniţiate de fostul ministru al Educaţiei, susţinute de preşedinte şi omorâte de guvernarea actuală! Însă, se poate obiecta, poporul a respins reformele prin vot masiv, în decembrie anul trecut, justificând teza d-lui Maci: românii nu vor reforme decât cu gura şi cu condiţia să nu li se ia aşa-numitele „privilegii“.
Citeşte continuarea în Revista 22
