Nu stiu cat de familiarizat este domnul David Lynch cu teatrul absurdului – acel concept cultural nascut in sanul generatiei postbelice franceze – insa sunt convins ca daca ar fi trait in acea perioada istorica, regizorul american s-ar fi alaturat si el grupului artistic care respingea realismul psihologic si social, dar adopta scene cu personaje vag conturate, ce apartineau unor lumi irationale si bizare.
Cam in acest registru se desfasoara evenimentele si in "Imperiul mintii", insa adaugati retetei o doza mare de oniric, cu scene filmate intr-un semiintuneric de cosmar, unde lipsa de logica si aparitiile insolite se comprima intr-un amalgam de sensuri.
Pentru ca textul meu deja devine la fel de putin inteligibil ca si filmul lui Lynch, am sa va spun, pe scurt, cã actrita Nikki Grace (Laura Dern) este invitata de regizorul Kingsley (Jeremy Irons) sa joace intr-un remake al unui film polonez, numit 47. Se pare ca vechea productie poloneza nu a putut fi terminata niciodata, din cauza mortii misterioase si brutale a celor doi protagonisti principali.
Treptat, filmul in care joaca Nikki, alaturi de Devon Berk (Justin Theroux), incepe sa se confunde cu realitatea, pierzandu-si firul logic si amplificand tensiunea prin aparitia efemera a unor personaje destul de sinistre, despre care nu stim nici de unde vin, nici incotro se indreapta si nici ce legatura au cu povestea noastra. Daca cumva v-am convins sa vedeti "Imperiul mintii", atunci ma simt nevoit sa va previn ca aveti nevoie de nervi tari si inclinatie spre povesti misterioase.
