12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIaşi: 21 de persoane, la spital cu toxiinfecţii alimentare după ce au...

Iaşi: 21 de persoane, la spital cu toxiinfecţii alimentare după ce au mâncat la un parastas

Un număr de 21 de persoane din localitatea ieşeană Bivolari, între care şi doi copii, au ajuns, joi seară, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, cu toxiinfecţii alimentare, la scurt timp după ce au mâncat la un parastas, relatează Mediafax.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, a declarat că până la ora 20.00 la această unitate medicală au ajuns 21 de persoane, care au acuzat stări de rău, în principal greţuri şi vărsături, după ce au consumat alimente la un parastas în localitate.

“E posibil ca numărul celor cu probleme medicale să fie chiar mai mare. Până acum, la noi au ajuns 21 de persoane, între care şi doi copii, care au luat parte la parastasul respectiv. Cu toţii se află internaţi în spital, dar nici unul nu prezintă manifestări grave”, a declarat medicul Carmen Dorobăţ.

Ea a spus că tuturor celor 21 de persoane internate în spital li s-au recoltat probe bacteriologice, în urma cărora se va stabili cauza îmbolnăvirilor.

Managerul spitalului ieşean a afirmat că în cadrul unităţii a fost amenajat un loc special unde se află internaţi aceşti bolnavi.

“Avem tot ce ne trebuie pentru a-i trata. Rămâne de văzut dacă nu cumva mai sunt şi alte persoane care vor acuza stări de rău, în urma prezenţei lor la acel parastas”, a precizat medicul Carmen Dorobăţ.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili ce alimente au provocat toxiinfecţiile.

O echipă a DSP Iaşi a fost trimisă la Bivolari pentru a preleva probe din toate produsele alimentare care au fost consumate de săteni.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă