Cu o defilare militara impresionanta, pentru care se repeta de luni intregi, in conditii de mobilizare generala pe care numai un partid unic si le mai poate permite si cu o incadrare de securitate ce nu glumeste (se interzice astazi pana si inaltarea vreunui zmeu de hartie pe cerul capitalei sau lansarea in zbor a oricarui porumbel-postas), China aniverseaza sase decenii de cand a devenit republica populara. Conducerea de partid si de stat – aceeasi – a profitat si anul trecut de Jocurile Olimpice, dupa cum va profita anul viitor de Expozitia universala programata la Shanghai pentru a pune in scena spectacolele nationalismului grandios – simbol al fortelor populare strans unite in jurul puterii intelepte. Portretul lui Mao domina mandru Piata Tiananmen, corpul sau imbalsamat (dar, dupa unele zvonuri contrarevolutionare, doar un manechin de ceara) infrunta eternitatea in mausoleul din aceeasi piata, istoria acestor sase deceni este re-vizitata cu sentimente de mandrie si manifestari de isterie colectiva, chiar daca prin interior mai agonizeaza cateva generatii de supravietuitori pe care le-a decimat megacinismul dictaturii maoiste. Marele timonier nu a fost niciodata blamat ca Stalin, comunismul chinez (deja atat de original!) a stiut sa evite colapsul in care a intrat restul sistemului, inventand acest dragon bicefal comunisto-capitalist, devenit intre timp si campion absolut al profitului.
Ce conteaza ca doctrina anticapitalista esentiala – eliminarea exploatarii – pe care s-a intemeiat mitul imperiului-republica a devenit contrariul ei? Pisica a fost pusa sa prinda soareci, indiferent de culoarea ei ideologica. China s-a trezit, cum prevestea chiar Timonierul, ba chiar a devenit singura supravietuitoare pe ruinele fostului imperiu ideologic. Nu este putin lucru, desi metamorfoza ei in aceasta varianta de capitalism imperial de stat inca nu este incheiata si nici pe deplin controlata. Ca dovada ca milioane de palmasi prost platiti se intorc spre o agricultura semimedievala si vor crea probleme, dupa ce multe dintre atelierele industriale aparute cu milioanele, peste noapte, au sucombat din cauza crizei globale. Metamorfoza Chinei continua ca in extraordinarul roman al lui Mo Yan tiparit acum si in franceza – "Legea dura karma". Un fost agricultor mijlocas deposedat in 1949 de parcela lui de pamant, ca in colectivizarea romaneasca, renaste acolo succesiv sub pielea unor animale (magar, bivol, porc, caine, maimuta), pana sa redevina om. E istoria Chinei comuniste povestita de animale, aceasta lunga perioada in care o clica ideologica dintre cele mai inumane i-a tratat ca pe niste dobitoace pe toti oamenii de rand din imperiul cu peste saizeci de etnii.
Iar acum cuvantul de ordine este "stabilitate", dar una care nu se incurca in detalii. Fostele cartiere rezidentiale au fost aproape confiscate pentru inaltarea noilor structuri urbane, investitorii straini au invatat repede ca trebuie sa treaca pe la comitetul de partid, cu chei de conturi deschise in strainatate, internautii s-au deprins brutal cu limitele noii cenzuri, eventualii disidenti sau victimele fostei revolutii culturale, care incearca sa ceara socoteala, au fost sfatuiti insistent sa se eclipseze. Dar China a devenit cea de-a doua putere economica mondiala. Cu apetenta ei pentru decizii enorme, la scara la care produce si consuma, va influenta tendintele imperialismului mondial de maine. Cum? Nimeni nu stie la aceasta ora.
Sigur ca exista si mai multa libertate reala. O dovedeste extraordinara forta artistica pe care o propaga deja a doua sau a treia generatie de pictori, de muzicieni, de scriitori si artisti polivalenti care vorbesc despre miracolul acestei renasteri pe straturile unei culturi multimilenare majore. Dar va sti China sa evite alunecarea spre statutul de orgolioasa putere militara, dupa ce-si va fi consolidat suprematia economica si influenta diplomatica? Iar cata vreme renasterea educativa si culturala si, inclusiv, reconsiderarea patrimoniului spiritual sunt filtrate de un unic departament al Propagandei, noii stapani din Cetatea Interzisa vor fi tentati in continuare sa controleze adevarul si sa dispretuiasca adevarata libertate individuala.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
