– Austriecii de la OMV ii fura pe mostenitorii Brancovenilor si Cantacuzinilor cu ajutorul justitiei romane
– Care nu “vede” adevarul din multimea de ilegalitati
Exista interese mari, dar necurate – precum proprietatea din Calea Victoriei 109, solicitata spre retrocedare de catre mostenitorii familiilor Brancoveanu si Cantacuzino – sa ramana in patrimoniul SC Petrom si deci in beneficiul OMV, care este actionar majoritar. Dupa cum am demonstrat in articolul precedent (27.11.2006), dreptatea este indubitabil de partea mostenitorilor. Reprezentantii OMV, in loc sa actioneze in aceasta societate in spiritul european de legalitate si corectitudine, tocmai ei, cavalerii afacerilor imaculate, se pare ca au fost coplesiti si s-au molipsit de spiritul balcanic, dominat de plocoane si peschesuri.
Sa vedem prin ce mismasuri si procedee nelegale proprietatea Brancovenilor si a Cantacuzinilor a ajuns in “patrimoniul” SC Petrom SA si, mai ales, pentru ce interese se fac atatea eforturi, inclusiv prin blocarea dreptatii de catre Justitie, pentru a se mentine aceasta proprietate in patrimoniul Petrom. Spunem aceasta deoarece si apelul mostenitorilor legali privind solicitarea la Curtea de Apel Bucuresti pentru obligarea paratelor RAAPPS si SC Petrom SA sa predea in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Calea Victoriei 109 a avut aceeasi soarta ca la prima infatisare. Si Curtea de Apel Bucuresti (prin Sectia a III-a Civila – Completul 6 de judecata), in dosarul nr. 1562/3/2003 a dat un verdict asemanator (Decizia 645 A din 19.11.2006), respingand in bloc cererile reclamantilor privind restituirea in natura a imobilului revendicat, validand, practic, sentinta instantei de fond.
Este un nou refuz, de aceasta data pe fata, de a face dreptate mostenitorilor legali ai familiilor Brancoveanu si Cantacuzino. Merita evidentiate cateva consecinte ale acestei Decizii, care sfideaza flagrant adevarul, legile si insusi sensul si scopul actiunilor de reparatie si restituire a proprietatilor confiscate ilegal de regimul comunist.
Promitator, Decizia face trimitere, ca preambul pentru hotararile ce le va lua, la Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10.12.1948, ratificata de Romania, care prevede expres ca “nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”. Emotionant! Te astepti la un act de dreptate imediat. Ce urmeaza insa este stupefiant. In toata argumentatia care urmeaza (pe 18 pagini!), incalcita, alambicata si pe alocuri de neinteles, nu se face altceva decat sa se gaseasca sau sa se inventeze motive care sa legalizeze mentinerea unei stari de fapt anacronice. Anume, oficializarea printr-un act de justitie a mentinerii in “proprietatea” Petrom-OMV a unor imobile (teren plus constructii) care nu i-au apartinut niciodata. Decizia, in sine, reuseste performanta de a crea o confuzie totala.
Primul paradox il constituie mentinerea mai multor proprietari pe imobilul revendicat – RAAPPS si Consiliul General al Municipiului Bucuresti – pentru teren si Petrom SA pentru cladirile de pe acest teren. Absurdul consta in faptul ca acelasi teren nu poate fi concomitent si al unuia, si al altuia dintre cei doi pretendenti, cand, in fapt, proprietarii de drept sunt doar mostenitorii.
Al doilea paradox. Imobilul revendicat se compune din teren plus constructiile ridicate pe el. Se refuza insa restituirea terenului pe motiv ca statul comunist a continuat cladirea veche cu unele structuri noi. Or, aici interpretarea legii nu poate fi admisa. Cine e proprietarul terenului este si proprietarul constructiilor edificate pe acesta, cu atat mai mult cu cat adaosurile au fost facute de cei ce au dobandit ilegal terenul si nu aveau acest drept.
Se dovedeste ca si la Curtea de Apel au fost trecute cu vederea sau interpretate eronat actele normative si legislative si celelalte documente si inscrisuri depuse la dosar. O fi justitia legata la ochi, ceea ce vrea sa sugereze impartialitate in acordarea dreptatii, dar o fi si oarba in aflarea si recunoasterea adevarului care, este limpede ca lumina zilei, echivaleaza cu o abdicare de la spiritul dreptatii.
Din pacate, nedreptatile facute proprietarilor de drept, acum prin mostenitorii legali, se tin lant. Prima a fost luarea cu japca a proprietatii de catre regimul comunist si introducerea acesteia in patrimoniul public al statului administrat de RAAPPS. A urmat transmiterea cu titlu oneros a imobilului revendicat intre RAAPPS si SC Petrom, printr-un act de vanzare-cumparare total ilegal. La data tranzactiei – 28.10.1993 – nu exista niciun act legislativ care sa permita RAAPPS sa “instraineze” vreun obiectiv din patrimoniul public al statului.
Pentru a veni in sprijinul solicitarii RA Petrom de a i se transmite imobilul revendicat acum, secretarul general al Guvernului de atunci – Viorel Hrebenciuc – a emis un Ordin al Secretariatului General al Guvernului prin care incuviinta vanzarea catre RA Petrom a acestui imobil, care se afla doar in administrarea RAAPPS. Ordinul in cauza oricum este ilegal. Numai printr-un ordin de Guvern se putea transmite exclusiv dreptul de administrare a cladirii, numai pe perioada in care aceasta era necesara ca sediu pentru o regie autonoma, sub conditia restituirii cladirii catre RAAPPS, cand nu mai era folosita in acest scop. Oricum, ordinul lui Hrebe nu putea transmite cu plata cladirea. Ordinul in cauza devenea aplicabil doar din momentul publicarii lui in Monitorul Oficial. Petrom insa nu a mai avut rabdare (ca nu cumva sa apara intre timp vreo solicitare de revendicare a imobilului pe care pusese ochii) si a incheiat tranzactia cu RAAPPS inainte de termenul legal, facand si prin aceasta ca actul de vanzare-cumparare sa devina nul, chiar si numai prin incalcarea termenului de intrare in vigoare. Pentru prima data s-a permis RAAPPS vanzarea cladirilor cu alta destinatie decat cea de locuit abia in anul 2002, prin OG nr. 19, exclusiv la valoarea de circulatie a cladirii, fara ca bunurile nationalizate sa poata fi transmise, deoarece, prin lege, s-au disponibilizat in situatia in care se aflau la data la care a intrat in vigoare Legea nr. 10/2001, pentru ca nu cumva prin privatizare sa se ajunga la situatia de a se frauda si goli de continut drepturile la reparatie prin restituire in natura a bunurilor preluate de stat in mod abuziv. Totusi, instanta judecatoreasca considera – culmea – ca transmiterea este legala. Realitatea este de netagaduit. La data “transmiterii” imobilului, legea in vigoare nu permitea un astfel de transfer, aceasta operatiune efectuandu-se prin fraudarea legii si, in consecinta, fiind nula.
Au urmat o serie de nedreptati facute familiilor Brancoveanu si Cantacuzino chiar de justitia careia acestia i s-au adresat sa le faca dreptate. Or, ce-a facut justitia? Mai intai, nota bene, a constatat nulitatea absoluta a formelor de trecere in proprietatea statului a imobilului revendicat. Consecinta fireasca a acestei constatari era solutionarea favorabila a cererii de restituire, dar sub rezerva constatarii nulitatii absolute a titlului opus de SC Petrom. Aceasta se impunea ca actiune logica a celor prezentate mai sus. Numai ca justitia si-a dat cu stangu-n dreptul sau invers, si a acceptat ridicolul! Anume ca SC Petrom – impotriva oricarei evidente – ar putea fi proprietarul de drept al bunului revendicat. Acest mod de a proceda, chiar cu riscul compromiterii publice in ceea ce priveste credibilitatea institutiei, denota o bunavointa suspecta fata de ilegalitatile comise, fata de incalcarile flagrante ale legilor, permitand tuturor guvernarilor ca imobilul revendicat sa fie mentinut cu orice risc in “proprietatea” SC Petrom. Si aceasta in pofida faptului ca imobilul, cand a fost transmis de la RAAPPS la Petrom forma obiectul proprietatii publice a statului, care, conform Constitutiei, nu putea fi instrainat sub nicio forma. Lucrurile incep sa se limpezeasca si apar stravezii interesele de fond. Legea privatizarii a prins Petromul cu astfel de proprietati ca facand parte din “patrimoniul si activul societatii”. Pleasca o “mosteneste” cumparatorul – OMV – acum actionarul majoritar al Petrom. Acesta are probabil multe si mari datorii de onorat pentru imensele facilitati in favoarea OMV oferite generos de reprezentantii romani la negocierea contractului de privatizare a Petrom.
Cum sa nu se lupte Petrom si OMV pentru acapararea proprietatii familiilor Brancoveanu si Cantacuzino? Contractul de privatizare prevede, printre multe altele, si o facilitate “minora”. Anume, preluarea de catre stat a tuturor datoriilor societatii la data privatizarii, dar si a celor ce vor fi facute ulterior prin retrocedarea unor bunuri din patrimoniul propriu. Altfel spus, o solutie judecatoreasca de restituire in bani ar avantaja direct Petrom si OMV, intrucat acestea nu ar pierde nimic. Ar ramane in posesia imobilului revendicat, banii pentru despagubire urmand sa fie platiti de statul roman, adica de noi, prostii de contribuabili. Este normal ca acum OMV sa “traga” din rasputeri sa nu restituie imobilul in natura.
Dar solutia este de neacceptat, fapt ce poate fi inteles chiar de justitia romana. Cine altcineva, daca nu in primul rand justitia, este chemat sa apere proprietatea, sa stabileasca sau sa restabileasca dreptul de proprietate asupra bunurilor confiscate de comunisti? Nu numai ca procesul deschis de mostenitori pentru revendicarea bunurilor ce le apartin s-a transformat intr-o pledoarie in favoarea ilegalitatilor comise de regimul comunist, dar sentintele si deciziile judecatoresti in acest caz te duc cu gandul ca nu comunistii au gresit, ci de vina sunt cei ce acum indraznesc sa-si ceara proprietatile inapoi. Si Ministerul Justitiei si CSM ar trebui sa fie de acord ca incercarile unor judecatori de a gasi subterfugii si chichite legislative prin care cauta sa eludeze adevarul si dreptatea nu pot fi tolerate. Ele nu fac decat sa slabeasca increderea oamenilor in aceasta institutie fundamentala a statului de drept – Justitia.
