21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialHotel de cinci stele în centrul Târgu-Mureşului

Hotel de cinci stele în centrul Târgu-Mureşului

Primul hotel cu camere clasificate la categoria cinci stele s-a deschis ieri la Târgu-Mureş. Acesta este situat în chiar centrul municipiului Târgu-Mureş şi îi aparţine consilierului local Florin Vlas care a cumpărat în urmă cu doi ani fostul hotel „Transilvania” pe care l-a modernizat şi, totodată, la redenumit „Plazza Hotel”.

Valoare de creştere

„Eu, întotdeauna când mă pun să fac o investiţie, mă gândesc în cât timp o termin, îmi fac un buget cam cât mă costă, dar niciodată nu îmi pun problema în cât timp se amortizează. Merg pe principiul că anumite fonduri ale firmei înglobate în imobile au o creştere de valoare mult mai mare decât dacă aş ţine acele sume de bani cu dobândă”, a declarat, ieri, pentru România Liberă, Florin Vlas, care deţine alte două hoteluri în Târgu-Mureş unde amortizarea investiţiei s-a produs mult mai rapid decât apreciase omul de afaceri.

„Dacă luăm în calcul că şi la celelalte două hoteluri gradul de ocupare a fost de 86%, respectiv 92% sunt optimist în ceea ce priveşte amortizarea investiţiei”, a completat omul de afaceri de la Târgu-Mureş, care spune că nu a făcut rabat la calitate în modernizarea hotelului care le oferă turiştilor 80 de camere, nici una la fel cu cealaltă. „Parte din hotel este de cinci stele, parte de patru stele. 55 de camere de patru stele şi 25 de cinci stele. Fiecare cameră e altfel. Nici o cameră nu seamănă cu cealaltă, nici mobilier, nici tapet, nici mochete, nimic. 80 de camere în 80 de feluri. Fiul meu a vrut asta şi i-am respectat dorinţa, astfel, pentru fiecare cameră am făcut comandă specială”, a explicat Florin Vlas. Investiţia în noul hotel se ridică la şapte milioane de euro din care 1,8 milioane reprezintă costul de achiziţie a vechii clădiri hoteliere.

Potrivit omului de afaceri târgumureşean, iluminatul hotelului este rezolvat cu leduri şi laser ceea ce presupune costuri cu factura la electricitate cu 90% mai mici decât dacă s-ar fi realizat cu becuri tradiţionale.

Preţurile camerelor variază între 250 şi 450 de lei pe noapte. Clienţii hotelului pot să previzualizeze pe un ecran digital camerele înainte de a alege unde vor să se cazeze.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă