Sub presiunea crizei din Grecia, viitorul preşedinte al Franţei va fi nevoit încă de la începutul mandatului său să facă ceea ce a evitat în campania electorală, şi anume să adopte poziţii ferme în problemele de politică externă.
Primele măsuri pe care le va lua François Hollande după ce se va muta la Palatul Élysée vor fi, cel mai probabil, cele promise în timpul campaniei electorale: reducerea salariilor miniştrilor (dar şi al său) cu 30%, îngheţarea preţului benzinei, creşterea subvenţiilor pentru copiii din familii sărace, precum şi reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani (însă numai pentru persoanele care dovedesc că s-au aflat în câmpul muncii pentru 41 de ani). Deşi numite de Sarkozy „măsuri populiste pe care Franţa nu şi le poate permite”, ele îşi vor îndeplini probabil rolul – şi anume de a dovedi populaţiei că noul preşedinte nu se va da înapoi de la a face schimbările promise, consideră cotidianul american The Washington Post.
Între Grecia şi Germania
Însă şi mai presante vor fi pentru Hollande deciziile care privesc întreaga Europă – şi mai ales poziţia sa faţă de Grecia. Conform cotidianului Financial Times, Hollande se află „într-o dilemă dureroasă”, trebuind să opteze între poziţia Germaniei, care cere ca guvernul elen să continue politicile de austeritate, indiferent din cine va fi compus, şi cea a populaţiei Greciei, care şi-a exprimat la alegerile de duminică dorinţa clară pentru încetarea politicilor respective. „Decizia pe care Hollande o va lua va schimba destinul Franţei şi al Europei”, constată Financial Times.
Pe de o parte, socialistul s-ar putea poziţiona drept lider al „rebelilor” din sudul Europei, aclamat de populaţiile Italiei şi Spaniei, care îşi doresc, ca şi elenii, sfârşitul austerităţii. Pe de altă parte, dacă Franţa ar decide să izoleze Germania în Uniunea Europeană, aceasta ar fi o schimbare istorică în politica naţională, care a fost construită „în jurul ideii că UE este condusă de cuplul franco-german”, conform Financial Times. O alianţă cu sudul Europei ar fi de asemenea dăunătoare pentru imaginea Franţei, percepută – încă – drept una dintre puterile economice ale continentului.
Aşteptările Washingtonului
Şi Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare să vadă unde se va situa Hollande faţă de administraţia Obama, având în vedere că socialistul este, conform cotidianului american New York Times, „aproape necunoscut” la Washington, iar poziţiile sale privind politica externă nu sunt decât foarte vagi. Într-o analiză a think tank-ului American Enterprise Institute (AEI), se subliniază că, dintre cele 60 de puncte ale agendei promovate de Hollande în campania electorală, doar patru se refereau la politica externă. Cel mai important din punctul de vedere al administraţiei de la Washington este afirmaţia că Franţa s-ar putea retrage din structura militară a NATO, însă, după cum notează AEI, Hollande nu a menţionat acest lucru în timpul campaniei sale.
De altfel, Hollande nu a adus în discuţie nici încetarea acordului franco-britanic de cooperare militară, semnat de predecesorul său Nicolas Sarkozy şi premierul britanic David Cameron, iar poziţia noului preşedinte faţă de Siria şi Iran este încă necunoscută. Conform cotidianului american The New York Times, Washingtonul se aşteaptă ca poziţia lui Hollande să fie mai puţin prietenoasă decât cea a lui Sarkozy în ceea ce priveşte politica externă – însă mai apropiată din punct de vedere economic. Într-un interviu acordat portalului de ştiri Slate.fr, Hollande a lăudat politica externă a administraţiei Obama şi a declarat că între ţara sa şi Statele Unite există „o convergenţă în ceea ce priveşte problemele economice”. SUA priveşte cu ochi buni planul lui Hollande de a înclina balanţa politicii europene către o creştere economică mai rapidă, chiar dacă acest lucru ar însemna încetarea (sau cel puţin restrângerea) măsurilor de austeritate. Justin Vaisse, analist politic al think tank-ului Brookings Institution, consideră că Hollande este, pentru Barack Obama, un aliat mai natural decât Sarkozy şi că Washingtonul crede că „Europa are o şansă mai mare de a evita o nouă criză a datoriilor prin concentrarea pe creştere economică decât prin austeritate”. Rămâne de văzut dacă – şi cum – va reuşi Hollande să convingă şi Berlinul de acest lucru.
