19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialHalep: Mă simt bine, sunt pregătită pentru Australian Open

Halep: Mă simt bine, sunt pregătită pentru Australian Open

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2 la primul mare turneu de tenis al anului, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este pregătită pentru Australian Open, subliniind că îşi doreşte să fie sănătoasă şi să câştige un Grand Slam cât mai curând, transmite Mediafax.

“Mă simt bine, sunt pregătită, nu am avut dureri şi sper să fiu sănătoasă. Sunt încrezătoare, dar nu se ştie niciodată. Trebuie să intru pe teren şi să profit de şansa mea. Nu ştiu dacă voi câştiga anul ăsta un Grand Slam, este principalul meu scop, dar sper să fac meciuri bune. Sunt puţin răcită, am nasul înfundat de la aerul condiţionat, dar nu e nimic. Oricine are şansa de a câştiga din Top Ten, fiecare turneu e deschis”, a declaratHalep.

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe sportiva chineză Shuai Zhang, locul 132 mondial, venită din calificări, în runda inaugurală la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2012, la Indian Wells, în primul tur, când românca s-a impus, scor 6-1, 6-1. Daca va trece din turul I, Halep o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre franţuzoiaca Alize Cornet, locul 42 WTA şi Bojana Jovanovski din Serbia, locul 82 WTA.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă