» In timp ce sindicatele cer salarii si pensii majorate, iar patronatele vor facilitati fiscale anticriza, Guvernul se gandeste sa scoata bani din pensionari fortate, concedieri si eliminarea cumulului pensie-salariu.
» Ministrul Muncii, Marian Sarbu, spune ca "intr-o situatie de criza trebuie sa faci tot ce e posibil pentru a mari salariile". Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, promite sa aprobe cresteri de lefuri doar in limita bugetului auster.
Guvernul negociaza, pe de o parte, cu sindicatele si cu patronatele indexari de salarii si de pensii, iar pe de alta parte, se gandeste la pensionari fortate, la interzicerea prin lege a cumulului pensie-salariu, la aplicarea principiului "un om, o slujba" de la stat si, nu in ultimul rand, la concedieri, prin taierea cu 20% a fondului de salarii bugetare.
In 2009, salariile mici s-ar putea majora cu cel mult 10%, in timp ce salariile mari – cu mai putin, astfel incat media cresterii sa nu depaseasca rata inflatiei (estimata la 5%), a declarat secretarul de stat din Ministerul Muncii, Marius Lazar, dupa intalnirea cu reprezentantii Comisiei anticriza formate din patroni si sindicalisti. Indexarea diferentiata a lefurilor ar ajuta la diminuarea prapastiei salariale din sectorul public. Astfel, in timp ce unii salariati sunt platiti cu cateva sute de lei, altii incaseaza mii de lei, drept care cei cu venituri mici vor avea cea mai mare crestere. Decizia finala in privinta majorarilor salariale ar urma sa fie luata marti, in cadrul unei intalniri a liderilor sindicatelor si patronatelor cu reprezentantii Ministerului Finantelor.
Tot marti, sindicalistii din invatamant ar urma sa se intalneasca cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, pentru a vedea ce este de facut cu legea care le confera lefuri mai mari cu 50%. Daca ministrul Muncii, Marian Sarbu, crede ca "intr-o situatie de criza trebuie sa faci tot ce e posibil pentru a mari salariile, astfel incat sa acoperi rata inflatiei", ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, este hotarat sa acorde bani doar in limita bugetului de austeritate pe 2009.
Tot marti, potrivit presedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Finantele ar trebui sa raspunda si solicitarilor sindicale cu privire la acordarea retroactiva a pensiilor majorate, astfel incat varstnicii sa beneficieze, de la 1 ianuarie 2009, de cresterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut. "Suntem de acord chiar si cu plata in transe a acestei diferente, astfel incat pensionarii sa beneficieze chiar de la 1 ianuarie de majorarile anuntate", a aratat liderul sindical.
Hossu a mai spus ca si salariile bugetarilor ar putea fi majorate in doua transe, probabil martie-aprilie si septembrie-octombrie. In alta ordine de idei, liderul sindical a afirmat ca Finantele ar putea primi circa 150 de propuneri anticriza. Unele dintre aceste propuneri privesc conservarea locurilor de munca prin sprijinirea angajatorilor in aceasta perioada de criza, precum si sustinerea somerilor. Patronatele se gandesc atat la o reducere temporara a birourilor pe care agentii economici sa le plateasca statului, cat si la atragerea fondurilor UE necesare recalificarii persoanelor concediate sau la majorarea la 12 luni a duratei acordarii ajutorului de somaj (in primele trei luni, salariatul ar urma sa beneficieze de 75% din salariu, cu conditia ca venitul luat in calcul sa nu depaseasca salariul mediu brut pe economie).
In plus, sindicatele au cerut pentru viitorii someri si acordarea unor tichete de vacanta, ca masura de protectie sociala. Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a tinut deja sa precizeze ca maririle de salarii vor fi cuprinse in bugetul pe anul 2009 daca, in urma acordarii lor, cheltuielile bugetare, in care intra si cele necesare investitiilor, nu vor depasi 34,1% din produsul intern brut (PIB). Pogea estimeaza ca in acest an vom avea cu circa 100.000 de someri mai mult decat anul trecut.
Pentru a contrabalansa viitoarele majorari de salarii si pensii si pentru a opri desfraul financiar din sectorul public, Guvernul are in vedere nu doar adoptarea legii de interzicere a cumulului pensie-salariu, ci si pensionarea fortata, incepand de la 1 februarie a.c., a 31.000 de angajati ai ministerelor si agentiilor nationale care au indeplinit – sau vor indeplini, in 2009 – conditiile de pensionare, masura care este asociata cu inghetarea celor 149.000 de posturi din administratia publica.
Totodata, conform ministrului Muncii, Marian Sarbu, autoritatile ar vrea sa aplice si principiul "un om, o slujba", in cazul salariatilor care obtin mai multe venituri de la angajatorii de stat. O masura de ultima ora este reducerea drastica, cu 20%, a fondului de salarii pentru institutiile publice, ceea ce ar determina reduceri de personal. Potrivit NewsIn, care citeaza surse guvernamentale, fondul de salarii va ramane la 80%, iar institutiile vor trebui sa decida daca scad salariile sau daca disponibilizeaza din personal. Totodata, bugetul alocat pentru achizitionarea de bunuri si servicii ar putea fi redus la 3%, de la 6,1% din PIB.
» Masuri criticate
Analistii economici si politicienii din opozitie au pareri diferite cu privire la deciziile anticriza pe care ar trebui sa le adopte Guvernul, atat in privinta masurilor sociale, cat si in cazul reformei bugetare. In timp ce economistul Liviu Voinea considera ca pe timp de criza "trebuie protejata puterea de cumparare a oamenilor", fostul ministru de Finante Ionut Popescu apreciaza, de pilda, ca decizia maririi pensiilor ar trebui amanata cu cel putin un an, pentru a observa ceea ce se intampla cu economia romaneasca in acest timp. La randul sau, fostul premier Calin Popescu Tariceanu ataca dur politica de personal din sectorul bugetar, acuzand actualul Executiv ca nu detine o cifra privind economiile realizate prin interzicerea cumularii salariului cu pensia si ca nu duce o politica activa de prevenire a efectelor crizei, asa cum fac alte guverne europene.