20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialTensiuni înainte de referendum. Guvernul Spaniei a blocat sistemul electronic de numărare...

Tensiuni înainte de referendum. Guvernul Spaniei a blocat sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia. Liderul separatist cere sprijinul UE

UPDATE 20,40: Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a cerut, sâmbătă, o mediere în conflictul cu Madridul, în ajunul unui referendum privind autodeterminarea în regiunea sa, referendum interzis de către guvernul central spaniol, relatează AFP.

''Trebuie să exprimăm o voință clară de a dispune de o mediere indiferent de scenariu, că va fi 'da' sau 'nu' '', a declarat Puigdemont, șeful executivului catalan. Fără să adreseze mesajul său unei instituții în special, el evocă îndeosebi Uniunea Europeană.

''Cel care va accepta însărcinarea cu această mediere știe că va putea conta pe voința părții catalane de a participa și de a dialoga… și, pornind din acel moment, ar fi logică o atitudine activă de urmărire și de interes din partea Uniunii Europene '', a adăugat el.


Autoritățile centrale de la Madrid au închis, sâmbătă, sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia, în cadrul unor noi eforturi de a preveni desfășurarea, prevăzută pentru duminică, a unui referendum privind independența acestei regiuni față de Spania, relatează agenția DPA citată de Agerpres.

Blocând sistemul de numărare, Madridul ''a anulat'' efectiv referendumul, care a fost deja declarat ilegal, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului de la Madrid, Inigo Mendez de Vigo.

Mai mulți ofițeri ai Gărzii Civile au afirmat anterior în cursul zilei că au descins la centrul catalan de tehnologie și comunicații, unde se află software-ul pentru sistemul electronic de numărare a voturilor.

Această ''nouă măsură împotriva proclamării ilegale'' a referendumului ''a avut loc în limitele legii'', a afirmat purtătorul de cuvânt.

Șeful guvernului central, Mariano Rajoy, a subliniat de mai multe ori că referendumul pentru independența Cataloniei nu va avea loc niciodată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă