Un cutremur cu magnitudinea de 5.2 grade pe Richter a avut loc miercuri, la ora locală 7.26 (13.46 GMT), în mai multe regiuni din Guatemala, informează EFE, citat de Agerpres.
Înițial, Institutul Naţional de Seismologie, Vulcanologiei, Meteorologie şi Hidrologie (Insivumeh) a anunțat că sesimul a avut 6,2 pe Richter, însă ulterior a fost revizuită.
Epicentrul mişcării telurice a fost localizat la 78 de kilometri sud de Retalhuleu, pe ţărmul Pacificului, la o adâncime de 26 de kilometri, potrivit informaţiilor oficiale.
Conform autorităţilor, seismul s-a simţit în toată regiunea de sud-est a Guatemalei şi în capitală şi a provocat prăbuşirea faţadei unei case din Quetzaltenango, care suferise deja pagube importante în urma cutremurului din 7 noiembrie 2012 şi care era nelocuită.