13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialGreva medicilor, suspendată. Guvernul a promis bani

Greva medicilor, suspendată. Guvernul a promis bani

Greva medicilor a fost suspen­dată, chiar dacă Guvernul nu a îndeplinit toate doleanţele cadrelor medicale, iar unele revendicări au fost condiţionate de îndeplinirea unor criterii.

Greva generală a medicilor anunţată pentru săptămâna aceasta nu va mai avea loc după ce la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Este vorba de cel mai mare contract colectiv de muncă care urmează a fi semnat de către 221.000 de angajaţi din domeniul medical. Printre măsurile convenite de cadrele medicale şi Ministerul Sănătăţii se numără:

– Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, bani  pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât anul 2013 să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale unităţilor medicale.

– Executivul a mai decis deblocarea prin scoaterea la concurs a 1.124 de posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe. Ministrul Eugen Nicolăescu a spus că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar. Printre specialităţile vizate se numără domeniul anesteziei şi terapiei intensive, precum şi cel al psihiatriei.

– Executivul a aprobat o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie plătite dublu.

– A fost promisă o posibilă creştere a veniturilor personalului medical în 2014, dar etapizat şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază.

Medicii nu au reuşit, însă, să obţină procentulul PIB pe care ei îl considerau necesar bunei activităţi în domeniul medical, adică 6% la Sănătate.  Astfel, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a anunţat că a propus ministerelor Sănătăţii şi de Finanţe o variantă în care bugetul să fie alocat în funcţie de performanţă.

„Ministrul Sănătăţii nu a avut o atitudine ostilă mişcării noastre. Noi i-am propus ministrului Liviu Voinea, şi el a fost de acord, să se încheie un acord între ministerul de Sănătate şi cel de Finanţe prin care, prin criterii de performanţă, să fie alocaţi bani, adică dacă noi suntem eficienţi, de exemplu, să ajungem la 5% din PIB”, a declarat Vasile Astărăstoae.   

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă