23 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialGREVĂ GENERALĂ la metrou şi RATB, în 30 septembrie

GREVĂ GENERALĂ la metrou şi RATB, în 30 septembrie

Sindicaliştii Metrorex şi RATB vor picheta, joi, sediul Guvernului, iar în 30 septembrie, vor intra în grevă generală, transmite Mediafax. Trenuruile de metrou şi autobuzele nu vor circula până la ora 16.00. 

Protestul de la sediul Guvernului va avea loc joi, între orele 12.00 şi 14.30, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi.

Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliştilor în mai multe judeţe, la sediile prefecturilor.

Liderul sindical a spus că în 30 septembrie sindicaliştii vor intra în grevă generală, activitatea la metrou şi RATB fiind atunci oprită până la ora 16.00.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă