34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialGrevă de avertisment la Complexului Energetic Hunedoara

Grevă de avertisment la Complexului Energetic Hunedoara

Peste 1.700 de mineri şi energeticieni din judeţul Hunedoara au intrat în grevă de avertisment timp de o oră. Ei au protestat față de pericolul pierderii locurilor de muncă pe care le au la Complexului Energetic Hunedoara (CEH). În același timp, greviștii au cerut stoparea numirilor politice în funcţiile tehnice, scrie Mediafax.

Minerii şi energeticienii greviști din Valea Jiului sunt membri ai Sindicatului Muntele şi ai Federaţiei Energetica. Ei au subliniat că pentru prima dată în istoria mineritului de după 1989 sunt puși în situaţia de a rămâne fără contract colectiv de muncă.

Potrivit lui Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele, citat de Mediafax, energeticienii nu mai au contract colectiv de muncă de la sfârşitul lunii aprilie, iar contractul minerilor va expira şi el în 10 iunie.

"Bugetul de venituri şi cheltuieli abia ieri (miercuri – n.r.) a fost aprobat în şedinţa de Guvern şi avem informaţii că se încearcă să ni se taie din unele drepturi şi facilităţi la noul contract. În timpul negocierilor purtate până acum pentru contract am avut nişte divergenţe şi am intrat în conflict colectiv de muncă", a declarat Tiberiu Cozma, preşedintele Departamentului Lonea din cadrul Sindicatului Muntele.

Pe de altă parte, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat că, odată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, situaţia va intra în normalitate.
"Ieri (miercuri – n.r.) am aprobat în şedinţa de Guvern bugetul de venituri şi cheltuieli al Complexului Energetic Hunedoara, după lungi discuţii cu colegii de la Finanţe. Este un pas către normalitate. Vineri, voi discuta la Bucureşti cu liderii de sindicat şi dacă va fi nevoie voi veni apoi la Hunedoara. Sunt convins că vom găsi o soluţie corectă", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu.

Cele mai citite

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă