12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialGrav accident la Piața Iancului. Un autoturism a intrat în refugiul de...

Grav accident la Piața Iancului. Un autoturism a intrat în refugiul de tramvai

Două persoane au fost rănite, vineri seară, în urma unui accident rutier produs în Piaţa Iancului din București, a anunțat Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei. 

Şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în refugiul de tramvai. 

Se circulă doar pe linia de tramvai. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă