10.3 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialGratis cu autobuzul, din 2011

Gratis cu autobuzul, din 2011

După un an fără subvenţii, pensionarii din Baia Mare vor avea din nou facilităţi la transportul în comun, din 1 ianuarie 2011. Municipalitatea a decis să subvenţioneze în totalitate călătoriile cu autobuzul şi troleibuzul a pensionarilor de peste 70 de ani. Aceştia se vor legitima în faţa controlorilor din mijloacele de transport în comun cu buletinul sau cartea de identitate.

Cine sunt cei care beneficiază de gratuităţi

De subvenţionarea călătoriilor cu mijloacele de transport în comun din municipiul reşedinţă de judeţ vor beneficia şi pensionarii de până la 70 de ani, cu condiţia ca aceştia să fie pensionaţi la limită de vârstă şi a căror pensie este de maximum 750 lei. Decizia vine după ce în acest an, din cauza crizei economice, municipalitatea a eliminat gratuităţile pe care, până atunci, le-a acordat în fiecare an. “Pentru a intra în posesia legitimaţiilor de călătorie, vârstnicii trebuie să depună o cerere la Serviciul Public Asistenţă Socială, care va verifica dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de subvenţionare a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun”, spun reprezentanţii autorităţilor locale.

Cele mai citite
00:00:26

Mai mulți activiști anti-olimpici simulează o „moarte subită” la Paris

O duzină de activiști au organizat sâmbătă (2 decembrie) în centrul Parisului o „ moarte subită” în fața unui magazin oficial al JO Paris...
00:00:33

VIDEO. Un protestatar cu un steag palestinian și-a dat foc în fața consulatului israelian din Atlanta, Georgia

Un protestatar cu un steag palestinian și-a dat foc vineri (1 decembrie) în fața consulatului israelian din Atlanta, Georgia, au anunțat autoritățile. Persoana, pe care...
00:01:26

UNICEF, pe măsură ce luptele din Gaza se reiau: „ Aceasta este ultima noastră șansă”

Organizația Națiunilor Unite( ONU) a deplâns vineri (1 decembrie) reluarea operațiunilor militare în Gaza, James Elder, purtătorul de cuvânt al UNICEF în Khan Younis,...
Ultima oră
Pe aceeași temă