21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialGigi Becali: Am încredere în Stan

Gigi Becali: Am încredere în Stan

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, după ce l-a prezentat jucătorilor pe noul antrenor, Ilie Stan, că are încredere în priceperea lui, dar acelaşi sentiment l-a avut şi când i-a numit pe ceilalţi tehnicieni, informează Mediafax.

“Am rezolvat, singurul lucru care a fost mai emoţionant a fost că a trebuit să le spun antrenorilor secunzi, mi-a fost jenă, îmi venea să plâng, sunt momente emoţionante, că renunţ la ei. Ilie Stan mi-a spus că el nu vrea niciun ban, că are încredere în mine, ca dacă o să facă treabă o să îi dau bani. Dar el vine numai cu staful său şi că vrea să facă toată munca”, a spus Becali

Becali a anunţat că a renunţat şi la serviciile secunzilor lui Roni Levi, iar la gruparea “roş-albastră” vor mai veni în staful tehnic Eduard Iordănescu şi Gabriel Mărgărit. “Va veni cu Edi Iordănescu şi cu Gabi Mărgărit şi cu ceilalţi oameni ai lui. A zis că o scoate la capăt, că o rezolvă sută la sută. Mai mult îmi pare rău de Eugen Nae şi de preparatorul fizic ăla italian (n.r. – Michele Bon). Dar au înţeles, eu nu am făcut niciodată asta. Ilie Stan a zis că ştie tot ce are la Steaua, iar la iarnă, dacă mai are nevoie de jucători, îi mai iau unul sau doi. Am încredere în el, dar încredere am mai avut în mai mulţi”, a mai spus el.

Oficialul a menţionat că directorul tehnic Narcis Răducan va rămâne în staful Stelei. “Narcis Răducan va rămâne. Ilie Stan a zis că vrea să-l ţină în staful său, chiar pe bancă. I-a zis că de acum încolo vine în trening (n.r. – Narcis Răducan)”, a adăugat Becali.

Finanţatorul este convins că Ilie Stan îl va păstra căpitan de echipă pe mijlocaşul Alex Bourceanu. “Ce Ilie Stan schimbă deciziile mele? Eu l-am pus patron? L-am pus antrenor. Poate să schimbe căpitanul după ce ia titlul”, a precizat Becali.

Becali a mai spus că i-a transmis lui Roni Levi, prin intermediul lui Mihai Stoica, că va rămâne prietenul lui.

Cele mai citite

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă