Guvernul american a anunţat luni că le va permite celor mai mari companii în domeniul Internetului şi telecomunicaţiilor să publice mai multe informaţii despre clienţii lor supravegheaţi de Agenţia Naţională americană de Securitate (NSA), relatează Mediafax.
Secretarul american al Justiţiei Eric Holder şi directorul serviciilor americane de informaţii (DNI) James Clapper au precizat că marile companii în domeniul Internetului vor fi autorizate să divulge „mai multe informaţii ca niciodată” cu privire la clienţii lor. În special, vor putea fi publicate detalii despre numărul de conturi ale clienţilor supravegheate la cererea agenţiilor de informaţii.
Într-o scrisoare adresată reprezentanţilor Facebook, Google, LinkedIn, Microsoft şi Yahoo!, Holder a detaliat „mijloacele suplimentare puse la dispoziţia” acestor companii, cu scopul de a informa şi de a răspune solicitărilor clienţilor.
„Deşi aceste metadate erau clasate până în ziua de astăzi, Biroul Directorului serviciilor Naţionale de Informaţii (ODNI), consultându-se cu alte ministere şi agenţii, a decis că interesul public de a vedea aceste informaţii publicate prevalează asupra preocupărilor securităţii naţionale care necesitau această clasificare”, potrivit comunicatului.
„Conform directivelor preşedintelui (Obama), enunţate în discursul său, la 17 ianuarie”, noile metode aplicate de Guvern vor permite companiilor americane de Internet să facă public numărul de solicitări primite de la serviciul american de informaţii, precizează ministrul Justiţiei în scrisoarea adresată giganţilor în domeniul Internetului.
„Suntem munţumiţi că Departamentul Justiţiei a acceptat ca noi şi alte companiii să putem divulga aceste informaţii”, au reacţionat într-un comunicat comun Facebook, Google, LinkedIn, Microsoft şi Yahoo!.
„Publicul larg are dreptul să cunoască volumul şi tipul solicitărilor în domeniul securităţii naţionale primite”, au apreciat companiile.
„Deşi acest demers este foarte încurajator, continuăm să îndemnăm Congresul să adopte măsuri suplimentare pentru a aproba reformele pe care le considerăm necesare”, au adăugat ele.
„Aceasta este o victorie în privinţa transparenţei şi o etapă hotărâtoare pentru controlul asupra supravegherii excesive a Guvernului”, a declarat Alex Abdo, un avocat în cadrul influentei Uniuni americane pentru apărarea libertăţilor civile (ACLU).
„Companiile ar trebui să fie autorizate să ofere informaţii de bază cu privire la ce anume firnizează Guvernului, pentru ca americanii înşişi să poată decide dacă spionajul NSA merge prea departe”, a adăugat el, citat într-un comunicat.
„O transparenţă semnificativă le va da companiilor posibilitatea să publice numărul exact al solicitărilor primite pentru un anume tip de date, la cererea anumitor autorităţi juridice”, a apreciat Kevin Bankston, de la centrul de reflecţie New America Foundation.