30.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialGerul a lasat fara degete un falticenean

Gerul a lasat fara degete un falticenean

Frigul care s-a abatut asupra judetului Suceava a mutilat inca o persoana. Este vorba despre un barbat de 56 de ani din Falticeni care a fost adus la Spitalul Judetean de Urgenta cu degeraturi la ambele maini si a fost internat la Chirurgie plastica si reparatorie. Pacientul a primit ingrijiri vreme de doua saptamani la Spitalul Municipal Falticeni, pana cand i s-au delimitat leziunile provocate de ger. Acum, cu degetele mumificate, a fost transferat la spitalul sucevean pentru amputare. Omul a degerat in padure, unde s-a dus sa taie lemne in timpul primului val de frig. Este a doua victima a gerului inregistrata la Chirurgie plastica. Prima, un om al strazii, care are mai putin de 30 de ani, a ajuns la spital complet degerat, medicii fiind obligati sa-i amputeze, in prima faza, degetele la maini. In prezent este sub observatie, iar dr. Florea spune ca si picioarele i-au fost grav afectate, existand, de asemenea, riscul amputarii. In lipsa unul azil de noapte, iarna de iarna oameni ai strazii sunt mutilati de ger. De cele mai multe ori vin la spital sau sunt adusi de politie sau ambulanta in ultima faza, cand medicii nu mai pot face prea mult pentru ei.

Cele mai citite

Victor Negrescu acuză un parteneriat PNL-AUR, după declarațiile lui Ilie Bolojan privind discuțiile cu George Simion

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că declarațiile premierului interimar Ilie Bolojan privind discuțiile cu liderul AUR, George Simion, confirmă existența unui parteneriat între PNL...

Sondaj Avangarde: Aproape jumătate dintre români susțin organizarea alegerilor anticipate

Aproape 50% dintre români consideră că în România ar trebui organizate alegeri anticipate, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în perioada 22-27 iulie.România traversează...

Guvernul a majorat cu 94,3 milioane de lei bugetul schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Agriculturii, modificarea Hotărârii nr. 1.174/2014 privind schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în...
Ultima oră
Pe aceeași temă