Dacă vrea o poziţie globală consolidată, Germania are nevoie de o mai mare angajare militară, scrie The New York Times. Este una dintre ţările cele mai importante din sfera occidentală şi, după ce decenii la rând a fost o putere pacifistă, acum se confruntă cu necesitatea de a juca un rol militar.
Când cancelarul Angela Merkel a organizat recent o recepţie pentru familiile militarilor, ea a salutat rudele, soţiile şi copiii militarilor care şi-au petrecut vacanţele alături de aceştia aflaţi în misiune în Afganistan, Liban, Kosovo sau Cornul Africii. Cu acel prilej, cancelarul a precizat că desfăşurarea militară în străinătate „va acoperi curând ansamblul globului”. În aceeaşi după-amiază de iarnă, membrii Parlamentului au dezbătut oportunitatea ca în afara soldaţilor germani aflaţi în prezent la post în străinătate să fie trimişi până la 400 de soldaţi în Turcia, unde vor urma să deservească cele două baterii de rachete Patriot, pentru protejarea aliaţilor din NATO în cazul unei eventuale escaladări a războiului civil dincolo de graniţele Siriei. Ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere declara în urmă cu o lună că „acum ne aflăm într-o poziţie şi avem datoria să ne facem simţit impactul”. Atitudinea germanilor faţă de desfăşurarea de noi trupe în străinătate s-a schimbat şi ea, şi doar o mână de protestatari au trecut prin faţa Porţii Brandenburg pentru a-şi exprima opoziţia. În Parlament, votul a trecut cu uşurinţă după două zile.
Nu cu mult timp în urmă, fiecare acţiune militară germană se confrunta cu demonstraţii de masă şi proteste, evocând trecutul militarist al ţării. Dar umbrele trecutului continuă să se estompeze şi Germania se află în abordarea unor relaţii normale cu forţele ei armate. În ultimii trei ani, Europa a fost preocupată cu rezolvarea problemelor economice, criza datoriilor publice reprezentând un risc pentru euro şi uniunea monetară. Însă problema strategiei militare nu poate fi ignorată la infinit. Statele Unite şi-au focalizat atenţia spre zona Asia-Pacific şi au redus numărul trupelor staţionate pe continentul european. „Europa are mai multă responsabilitate faţă de propria securitate şi Germania cu atât mai mult, fiind considerată noua putere economică în Europa” după cum declara Constanze Stelzenmüller de la German Marshall Fund din Berlin.
Reticenţe dispărute
Concret, continuă reafirmarea unei Germanii „decomplexată” în plan militar şi diplomatic. După ce a participat, pentru prima oară după 1945, la un război ofensiv contra Serbiei în 1999, apoi s-a angajat cu un contingent de aproape 5.000 de oameni în Afganistan din 2001, Berlinul pare să fi şters cu buretele reticenţele în ce priveşte vânzările de arme către ţări ce nu sunt membre ale NATO. Der Spiegel relata că Arabia Saudită, care este pe cale să achiziţioneze 270 tancuri Leopard 2, a depus o nouă cerere la Consiliul federal de securitate pentru a importa câteva sute de blindate de tip GTK Boxer, un transportator de trupe montat pe pneuri şi echipat cu lansator de grenade sau cu mitralieră grea. Afacerile cu saudiţii nu sunt singulare. În ultima vreme, Germania a vândut două corvete port-elicopter Algeriei, care pregăteşte o comandă de 1.200 de vehicule blindate. Alte 130 Leopard 2 de ocazie vor merge în Indonezia, două submarine în Egipt şi câteva mii de arme de asaltvor fi livrate în cele patru colţuri ale Terrei. Dezvăluirile nu au fost comentate de guvernul german, pentru că deciziile Consiliului de securitate sunt supuse secretului total.
Doctrina Merkel
Cancelarul Angela Merkel, în discursul pronunţat la congresul anual al armatei germane, explica cum, în viitor, ţara sa intenţionează să integreze mai puternic exporturile germane de armament în doctrina sa de securitate. „Este în interesul nostru să ajutăm partenerii să stabilească sau să menţină în mod eficace securitatea şi pacea în regiunile lor”. Şi pentru ea, livrarea de arme face parte în mod clar din acest ajutor. „Cei care se simt responsabili de menţinerea păcii dar nu pot juca un rol activ în toate regiunile lumii, sunt solicitaţi să-şi ajute partenerii demni de încredere să ia în cont această sarcină”. La conferinţa de la München asupra securităţii (februarie anul trecut), ministrul Apărării, Thomas de Maiziere, evoca noul rol şi noua responsabilitate militară a Germaniei în lume în cadrul organizării securităţii internaţionale. El a vorbit de „puterea militară germană”, de „smart defence” şi în opinia sa Germania trebuie „să-şi accentueze leadershipul” şi „să participe intens” la forţele armate europene şi, dacă este necesar „să meargă în frunte”. Germania, al treilea cel mai mare exportator mondial de arme, depăşită doar de SUA şi de Rusia, exportă nu numai în NATO şi în membrii aliaţi ca Israel, dar şi în Orientul Mijlociu sau în ţări din Uniunea Africană şi din vestul Africii. Luna trecută, Der Spiegel relata că doctrina Merkel este de a desfăşura trupe germane în zone de conflict şi să vândă partenerilor din acele zone arme germane. Această perspectivă este fericirea „negustorilor de tunuri” germani, confruntaţi cu o puternică reducere a bugetelor europene de apărare.
