21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialGermania a înregistrat inflaţie negativă, pentru prima oară în opt luni

Germania a înregistrat inflaţie negativă, pentru prima oară în opt luni

Germania a înregistrat inflaţie anuală negativă în septembrie, pentru prima oară în opt luni, potrivit datelor preliminare publicate, marţi, de biroul federal de statistică, informează Mediafax.

Preţurile din Germania, armonizate pentru a putea fi comparate cu restul ţărilor europene, au scăzut cu 0,2%, înregistrând cea mai slabă evoluţie din luna ianuarie, după ce în august au înregistrat o creştere de 0,1%, scrie Reuters.

Rezultatul este cu mult sub ţinta Băncii Centrale Europene pentru zona euro, de până la 2%.

Datele finale privind evoluţia preţurilor de consum în luna septembrie vor fi publicate pe 13 octombrie.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă