3.7 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialVizită-fulger a directorului FBI la București. Ce a stabilit Comey cu oficialii...

Vizită-fulger a directorului FBI la București. Ce a stabilit Comey cu oficialii români

UPDATE  Directorul FBI, James B. Comey, aflat în vizită la București, a precizat ca FBI va continua să susțină activitatea SRI, inclusiv prin participarea unor ofițeri SRI la cursuri de pregătire in SUA. Principalele scopuri ale acestei colaborări vor fi, ca și până acum, combaterea criminalității și a terorismului.

După discuțiile de la sediul SRI, directorul FBI a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul Gabriel Oprea, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI, vicepremierul Oprea a subliniat că „la nivelul Guvernului României există o preocupare constantă pentru gestionarea provocărilor asimetrice actuale la nivel național”, inclusiv prin înființarea Grupului Interministerial Strategic coordonat de vicepremierul Oprea.

MAI si FBI coopereaza operativ mai ales în domeniul combaterii criminalității organizate, pentru destructurarea rețelelor infracționale care comit delicte în sfera criminalității informatice.

Vicepremierul Oprea a menționat colaborarea foarte bună dintre ofițerii români și agenții FBI prin intermediul task-force-ului operațional din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate a Poliției Române.

De asemenea, politistii romani beneficiaza de cursuri de pregătire și perfecționare în cadrul Academiilor FBI din Quantico (Virginia) și Budapesta.

După întâlnirea de la sediul MAI, directorul FBI, James B. Comey a vizitat sediul task-force-ului FBI-DCCO care funcționează din anul 2006 în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În cadrul acestei unități operaționale se produce schimbul de informații dintre ofițerii de poliție români și agenții FBI într-o serie de cazuri comune. Acestea privesc investigarea unor activități de criminalitate informatică, identificarea victimelor și obținerea de la acestea în timp real a plângerilor, precum și schimbul de documente probatorii.

Cu prilejul vizitei sale la Bucuresti, directorul FBI a mai avut o întrevedere cu premierul Victor Ponta. De asemenea, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, directorul FBI s-a întâlnit cu Tiberiu Niţu, procuror general al României, cu Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu Elena Giorgiana Hosu, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

La finalul întrevederii, directorul FBI a oferit o placheta Ioanei Albani, procuror şef al Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT. Decoraţia reprezintă o recunoaştere a contribuţiei sale în combaterea criminalităţii informatice transfrontaliere.

Fostul șef al SRI, George Maior, a discutat, marți, cu șeful FBI, despre securitatea națională și alte probleme de ordin internațional, conform B1 Tv.

James Comey a purtat și o discuție cu președintele Iohannis, după care s-a întâlnit cu premierul Ponta la Palatul Victoria.

La discuţiile de la Preşedinţie şi Guvern au asistat şefii serviciilor româneşti de informaţii şi Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, precum şi vicepremierul cu atribuţii pe zona siguranţei, Gabriel Oprea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Granturi de până la 300.000 EUR pentru microîntreprinderi din București-Ilfov

Linia de finanțare are un buget total de 37,6 milioane EUR, din care 15 milioane EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene Antreprenorii care vor să acceseze...

Granturi de până la 300.000 EUR pentru microîntreprinderi din București-Ilfov

Linia de finanțare are un buget total de 37,6 milioane EUR, din care 15 milioane EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene Antreprenorii care vor să acceseze...

Elena Lasconi: Dacă CCR va anula de zece ori alegerile, eu voi candida și a 11-a oară

Liderul USR a făcut, sâmbătă, un apel ferm către cetățeni, să nu răspundă instigărilor unor politicieni Liderul USR, Elena Lasconi, a condamnat decizia Curții Constituționale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă