12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGeneva 2011: Spectacol verde

Geneva 2011: Spectacol verde

Salonul Auto de la Geneva şi-a deschis în sfârşit porţile, cu un accent tot mai mare pe ecologie, pe gadgeturile high-tech, dar şi pe modularitatea şi spiritul practic al maşinilor de oraş. Chiar şi modelele sport de anul acesta stau sub semnul ecologiei.

Este puţin ironic să stai cam o oră blocat într-un ambuteiaj la ieşirea de la Salonul Auto de la Geneva, având în vedere că tocmai ai plecat dintr-un templu al automobilismului. Cu toate acestea, remarci că din ce în ce mai multe maşini au sistem Start&Stop, oprind automat motoarele la stop, iar hibridele nu lipsesc din peisaj. Este, dacă vreţi, o compensare a faptului că încă nu putem gândi altfel mobilitatea individuală, iar fabricanţii de automobile s-au îngrămădit anul acesta să propună cât mai multe modele cu pretenţii eco, chiar în afara modelelor electrice. Atunci când un concept precum Citroën Metropolis are 460 CP şi tracţiune integrală, dar consumă doar 2.6 litri de benzină în medie datorită motorizării hibride de ultimă generaţie, înţelegem că lumea nu va mai fi la fel la sfârşitul acestui deceniu.

Dar noi ne aflăm încă la începutul lui, aşadar abia descoperim tehnologiile care vor anima maşinile noastre în următorii ani, iar producătorii de automobile ştiu încă să ne seducă.

Secretul consumului mic pentru „bolidul” Alfa Romeo 4C

Superbul concept Alfa Romeo 4C, un coupé sportiv compact, de doar 4 metri lungime, are nevoie de mai puţin de 5 secunde pentru a urca de la 0 la 100 km/h şi e capabil de 250 km/h viteză maximă, dar nu ar trebui să consume mai mult de 7.5%. Secretul? Motorul turbo de 1750 cmc cu injecţie directă de benzină, deja prezent pe Alfa Romeo Giulietta Quadrifoglio Verde, care pe conceptul 4C este montat median şi este cuplat cu o cutie de viteze cu dublu ambreiaj uscat Alfa TCT, beneficiind şi de sistemul DNA care adaptează răspunsul motorului şi al direcţiei în funcţie de dorinţele şoferului. Vestea cea mai bună este că acest concept este precursorul unei maşini de serie care va apărea în 2012, foarte apropiată ca stil, dotări şi performanţe!

Revoluţionarul din clasa mică: Kia Rio

La polul opus, cel al maşinilor de oraş ieftine, remarcăm noul Kia Rio, un model cu care sud-coreenii speră să revoluţioneze clasa mică, aşa cum au făcut şi cu Kia cee’d în clasa compactă acum câţiva ani. Maşina a crescut în dimensiuni, fiind cu 55 mm mai lungă şi cu 25 mm mai lată, dar este şi cu 15 mm mai joasă iar ampatamentul a crescut cu 70 de mm, ceea ce înseamnă o mai bună ţinută de drum şi un spaţiu, în sfârşit, decent pentru pasagerii din spate. Noul Rio are două tipuri de caroserie, atât hatchback, cât şi sedan, acesta din urmă oferind un portbagaj de 390 de litri. Interesant este însă interiorul, acolo unde Kia s-a întrecut pe sine, materialele fiind mult mai bune decât ne obişnuiseră coreenii, astfel încât poate concura de la egal la egal cu modelele europene. Kia avea de recuperat la capitolul motorizări, iar dacă la lansare avem o gamă de motorizări mici, din care iese în evidenţă propulsorul de 1.1 litri de 70 CP, care emană doar 85 g/km CO2, cel mai interesant motor se anunţă a fi cel de 1.2 litri Turbo Gasoline Direct Injection (GDI), capabil să lupte cu tupeu în arena deja tot mai aglomerată de mici motoare turbo care dezvoltă peste 100 CP dintr-un singur litru de cilindree.

Renaşterea din cenuşă a mărcii Saab

În fine, revenind la modelele spectaculoase, remarcabil este şi conceptul PhoeniX, care anunţă renaşterea din cenuşă a mărcii Saab, după preluarea ei de către Spyker. El este important pentru că ne arată cum vor evolua liniile de design ale următoarelor modele Saab, pe care le putem aştepta începând din 2012: filosofia de design se numeşte Aeromotional şi pune accentul pe aerodinamică, precum şi pe o referire clară la avioanele de luptă moderne, fiind practic o evoluţie dramatică a ceea ce ne arăta Saab până acum. Trei alte noutăţi importante anunţă marca suedeză: un sistem hibrid care combină un motor electric de 34 CP şi un motor pe benzină de 1.6 litri de 200 CP, un nou sistem de tracţiune integrală eXWD care are, la nevoie, propulsie electrică pe puntea spate şi oferă vectorizare de cuplu pentru abordări feroce ale virajelor, precum şi un sistem multimedia IQon bazat pe Android, care controlează absolut toate elementele de infotainment ale maşinii. Ecologică? Bineînţeles: conceptul ar consuma doar 5.0 litri în medie şi ar emite doar 119 g/km, în ciuda unor performanţe dinamice specifice unei motorizări de peste 200 CP. Dacă noul 9-3 va împrumuta fie şi doar elemente de design din grila faţă a acestei maşini, Saab poate avea şanse să revină în elita auto europeană.

Rămâne ca producătorii de automobile să treacă la nivelul următor şi în privinţa comunicaţiilor între maşini, astfel încât, la finalul acestui deceniu, ambuteiajele să devină treptat nişte lucruri uitate în trecut. Dacă Geneva 2011 doar ne-a oferit o idee despre ce ni se pregăteşte, anii următori vor vedea puse în practică majoritatea tehnologiilor pe care astăzi le întâlnim doar pe concepte. Ne aşteaptă, cu alte cuvinte, ne aşteaptă o perioadă cu adevărat revoluţionară în industria auto.

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianuhttp://adrian-mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă