23.2 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialGeneralul Iarnă a ocupat Transilvania

Generalul Iarnă a ocupat Transilvania

Spre bucuria schiorilor şi spre îngrijorarea autorităţilor, Transilvania a fost acoperită cu un strat gros de zăpadă.

Primele zăpezi în Maramureş au dat sem-nalul de început al sezonului de schi. După ce în Gutâi stratul de zăpadă a ajuns până la 15 centimetri, iar în Prislop atinge chiar 80 de centimetri pe alocuri, adminisratorii pârtiilor de schi din judeţ, unii ajutaţi şi de tunurile de zăpadă, şi-au redeschis afacerile.

În Cavnic, pe pârtiile Icoana se schiază, chiar dacă acestea nu sunt acoperite cu zăpadă în totalitate. „Se schiază, chiar dacă doar… pe segmente. Acoperim cu zăpadă artificială, ajutaţi şi de zăpada naturală – se poate schia pe mai mult de două treimi din pârtie”, a menţionat administratorul Cristian Costin. Schiorii, veniţi inclusiv din judeţele limitrofe şi chiar de mai departe, se declară mulţumiţi de „zăpada de început de sezon”.

Pârtii pregătite complet

Tot în Cavnic, pârtiile Roata şi Rainer vor fi complet pregătite în această săptămână, a dat asigurări administratorul Cornel Poenar, iar la Şuior pârtia a fost pregătită cu zăpadă artificială, însă pentru că ninge neîntrerupt de două zile, stratul de zăpadă naturală a crescut considerabil nivelul de calitate al acesteia.

Autorităţile din Sibiu au făcut faţă

În timp ce cabanierii din Păltiniş se bucură de venirea zăpezii, în capitala judeţului lucrurile stau exact pe dos. În doar trei zile, firmele care se ocupă de deszăpezirea Sibiului au reuşit să folosească peste 110 metri cubi de sare şi peste 7 tone de clorură. Faţă de anii trecuţi, de această dată autorităţile locale n-au mai fost luate prin surprindere de venirea iernii. Cu excepţia străduţelor din cartiere, aproape toate străzile din Sibiu au fost curăţate ca în palmă. „De la primele zăpezi, în Sibiu au avut loc 26 de ieşiri, cu cele şase utilaje din dotare. Au fost împrăştiaţi pe străzi 110 metri cubi de sare şi şapte tone de clorură de magneziu”, spun reprezentanţii Primăriei Sibiu.

Cele mai citite

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...
Ultima oră
Pe aceeași temă