21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialGaz Metan Mediaş, liderul surpriză

Gaz Metan Mediaş, liderul surpriză

Dacă Oţelul şi Steaua nu au făcut ieri scor în ultimele meciuri ale etapei a IV-a, învingând la mai mult de patru goluri diferenţă, liderul Ligii I este, cel puţin o etapă, pentru prima oară în istoria competiţiei, Gaz Metan Mediaş.

Plutonul Ligii I la fotbal nu este condus de Dinamo, Rapid, CFR Cluj, FC Timişoara sau FC Vaslui, ci de Gaz Metan Mediaş, micuţa echipă ardeleană care, cu puţin noroc (vorbim de faptul că a condus cu 2-0 pe FC Timişoara şi a fost egalată, 2-2, în ultimul minut al prelungirilor), ar fi putut fi singura echipă din primul eşalon cu maximum de puncte. Chiar şi aşa, cu „numai” 10 puncte, trupa antrenată de Cristian Pustai poate spune că a avut un start excelent şi că se înscrie deja la obţinerea titlului de revelaţie a sezonului.
3-2 cu Victoria Brăneşti şi 2-0 cu Astra Ploieşti (ambele în deplasare), 2-2 cu FC Timişoara şi 3-0 cu Sportul Studenţesc (ambele „acasă” pe stadionul din Sibiu, cel din Mediaş fiind în reconstrucţie), acestea sunt rezultatele Gazului în acest început de sezon.

Bazele succesului

Gaz Metan a ajuns unde a ajuns nu numai pentru că Eric e în mare formă. De „vină” este şi antrenorul Cristian Pustai, care în vară a fost la un pas să părăsească echipa pentru, se spune, o ofertă de la Rapid. Până la urmă nu s-a concretizat nimic, aşa că Pustai a semnat prelungirea contractului cu Gaz Metan pentru încă un sezon.
La finalul sezonului trecut, în care echipa a ocupat un nesperat loc 10, Pustai îşi anunţase plecarea. „Încheiem cu bine un an şi un ciclu, dar cred că am făcut o echipă frumoasă şi am lăsat o impresie asemenea. Şi eu cred că sunt la finalul unui ciclu, mi-aş dori o altă aventură, la o echipă cu pretenţii mai mari”, spunea Pustai.
Numai că lucrurile s-au schimbat (poate şi ofertele), aşa că Pustai a rămas, iar acum priveşte de sus clasamentul Ligii I. Chiar dacă e pe primul loc, nu visează cu ochii deschişi. „Nu vrem locul 1, suntem o echipă care şi-a propus să termine între primele 10. În fiecare an ne gândim să urcăm două locuri, poate în 2016 ne propunem titlul”, crede tehnicianul.
Pustai e de acord că cel mai bun atac este apărarea, aşa că sistemul său de joc se schimbă în funcţie de adversar. Linia de patru fundaşi se menţine, însă dacă merge pe atac, în faţa lor se află un singur închizător, apoi patru mijlocaşi şi un vârf împins (un sistem 4-1-4-1), iar dacă echipa se bazează pe apărare, joacă cu doi închizători, trei mijlocaşi şi acelaşi vârf împins (4-2-3-1).
În ceea ce priveşte lotul, Pustai a reuşit să creeze o formaţie de bază din care se intră sau iese destul de greu. Portarul titular, Buchta, s-a accidentat şi i-a cedat locul între buturi lui Pleşca, apoi linia defensivă se bazează pe sudatul cuplu de centrali Fl. Lazăr-Khubutia, plus lateralii Trtovaci (pare să fi câştigat duelul cu Zaharia) şi Markovici. Închizătorul nr. 1 este Todea, el fiind ajutat de Hoban (care poate juca şi mai avansat) sau Kubala, iar mijlocaşii Muntean, Eric şi Pârvulescu par a fi fără concurenţă. În sfârşit, nou-venitul Aganovici este vârf împins, bosniacul fiind şi singura noutate din lot care a prins echipa de bază.

Turnul Babel

Gaz Metan este una dintre echipele care au cei mai mulţi străini în lot, 14, de 9 naţionalităţi diferite! Fotbalişti din Cehia, Letonia, Serbia, Bosnia, Slovacia, Brazilia, Georgia, Grecia şi Spania se „bat” pentru cel mult 5 locuri în echipă, restul fiind „amanetate” deja de români. Din fericire pentru echipă, Pustai nu a avut probleme cu aceşti străini, iar dacă ele au existat totuşi, au fost „tăiate” din faşă de un antrenor care ştie să se impună.

Cetăţean român?

Cel mai în formă jucător este brazilianul Eric de Oliveira, care, la 25 de ani, vizează nu numai titlul de golgheter (are deja 7 goluri la activ), ci şi un tricou în naţionala lui Răzvan Lucescu, el îndeplinind condiţiile pentru a fi naturalizat şi dorindu-şi să joace pentru România! Recent, el s-a logodit cu handbalista Cosmina Dancu, cu care a petrecut o vacanţă de vis la Rio de Janeiro. Cei doi sunt de câţiva ani împreună.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă