25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialGata cu gluma, schimbați „pantofii“!

Gata cu gluma, schimbați „pantofii“!

Cauciucurile sunt singura legătură a autovehiculului cu drumul și, în funcție de anotimp, trebuie tratate precum încălțămintea. Așa cum vara nu vă încălțați în bocanci, iarna, pentru a vă deplasa în deplină siguranță, mașina are nevoie de ”pantofi” adecvați. Există și lege în acest sens, și riscați și amenzi usturătoare, cuprinse între 9 și 20 de puncte.

Cum Ordonanța de Guvern 5/2011 este destul de vagă și nu impune un interval de timp, şoferii trebuind să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică, am apelat la expertiza și cunoștințele specialiștilor Good Year / Dunlop. Potrivit indicațiilor acestora, când temperaturile scad sub 7 grade Celsius, gumele de vară se întăresc și nu mai oferă aderență optimă atât pe uscat, cât mai ales pe carosabil umed.

Realizate din compuși chi­mici speciali, anvelopele de iarnă facilitează însă controlul autoturismului sub această temperatură, pe drumuri acoperite cu gheaţă sau zăpadă. Mai mult, cauciucurile de iarnă prezintă blocuri late şi tăieturi suplimentare în banda de rulare, denumite „lamele“, care conferă aderenţă suplimentară și capacitatea de a „evacua“ zăpada acumulată.

Alegerea pneurilor se face în funcție de mașină, respectând tipodimensiunea indicată de constructor, dar și în funcție de stilul de condus și utilizare. Așa-numitele anvelope ”all season” sunt o alternativă mai prie­tenoasă cu buzunarul, putând fi purtate și vara, și iarna, dar în condiții de iarnă grea cele speciale sunt net superioare. Puteţi recunoaşte o anvelopă de iarnă după simbolul „3PMSF“, de tip fulg de zăpadă şi munte de pe flanc, precum și după simbolul „M+S“ (Mud = noroi, Snow = zăpadă). 

Cele mai citite

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă