16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialGarda Financiară anchetează afacerea "Alinstal"

Garda Financiară anchetează afacerea “Alinstal”

Una dintre cele mai importante firme de pe piaţa instalaţiilor din Banat, SC „Alinstal” SRL Timişoara, a intrat în atenţia Poliţiei Economice şi a Gărzii Financiare, după ce peste 50 de furnizori de ţevi de cupru, pvc, polietilenă şi alte materiale pentru instalaţii sanitare în construcţii din toată ţara au reclamat faptul că sunt victimele unei „ţepe” în derulare.

Ba mai mult, unul dintre foştii parteneri de afaceri a lui Florin Tuleu, administratorul societăţii comerciale „Alinstal”, a trimis peste 1.000 de înştiinţări către producătorii şi dealerii de pe piaţa instalaţiilor pentru a-i avertiza că o eventuală colaborare cu sereleul de la Timişoara poate să le producă grave prejudicii financiare. „Am sesizat Poliţia, Garda, Parchetul şi alte instituţii cu rol de control, dar şi peste 1.000 de producători şi dealeri de instalaţii din ţară despre modul în care Alinstal şi-a fraudat partenerii de afaceri. Această firmă a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, care este o procedură legală, însă există toate semnele că a făcut-o cu rea credinţă, pentru a lăsa în urmă datorii de peste 1,2 milioane de euro”, spune Adi Szucsik, directorul zonal al HTI International Romania. Printre cei 50 de creditori din toată ţara, care s-au reunit în Consiliul Creditorilor în dosarul insolvenţei „Alinstal”, se află şi Adi Szucsik, în calitate de păgubit cu câteva zeci de mii de euro.

„Noi i-am furnizat ţevile pentru canalizarea din Dudeştii Noi. Am aflat de patronul firmei care a executat lucrarea că a achitat până şi ultimul metru de ţeavă, aşa că Florin Tuleu nu poate invoca neplata materialelor ca explicaţie la datoria avută către noi”, mai spune directorul pe zona Banat a HTI Internaţional Romania.

Insolvenţa, cerută la Tribunal doar după „salvarea” proprietăţilor

În data de 11 ianuarie 2011, administratorul firmei „Alinstal”, Florin Tuleu, a depus la Tribunalul Timiş o cerere de declanşare a procedurii de insolvenţă şi intrare în reorganizare judiciară. În prealabil, după cum spun creditorii care au contestat, iniţial, cererea de intrare în reorganizare judiciară, depozitul firmei aflat la ieşirea din Dumbrăviţa a fost golit de marfă până la ultimul şurub, iar maşinile firmei au fost trecute pe persoană fizică. Operaţiunea de mutare a stocurilor de marfă într-un depozit clandestin din Calea Şagului, după cum spun reclamanţii, a fost privite cu oarecare suspiciune, în condiţiile în care majoritatea mărfurilor reprezentau un gaj fără deposedare instituit de unul dintre creditori.

Patronul de negăsit

Patronul timişorean nu a mai răspuns la telefoane şi nu a mai putut fi găsit de nici un furnizor. Imediat după cererea de declanşare a procedurii de insolvenţă, mai exact în data de 17 ianuarie 2011, sediul şi depozitul firmei „Alinstal” au fost închise, angajaţii concediaţi, iar marfa a dispărut aproape în totalitate. Pentru redresarea economică a firmei şi plătirea datoriilor către bănci şi furnizori, administratorul Alinstal a adus două planuri de afaceri. “În primul a propus să plătească datoriile către noi în 50 de ani, în al doilea – în 30 de ani. Cred că continuă să-i sfideze pe toţi cei care i-a ţepuit cu mari sume de bani”, mai spune directorul HTI Romania.

Cele mai citite

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă