Razgandeala cu alegerile anticipate, telefonul dat lui Ilie Botos in favoarea prietenului Patriciu, absenta nevricoasa de la discursul presedintelui in Parlament, retragerea trupelor din Irak ordonata de la sediul PNL. Un sir de gafe incununat de propunerea lui Varujan Vosganian pentru postul de comisar european. De data aceasta, Calin Popescu Tariceanu a facut-o lata si nu are nicio scuza. Responsabilitatea ii revine in intregime. Ca premier trebuia sa stie care sunt cutumele pentru o asemenea functie, ca a fi “necunoscut” la Bruxelles este o bariera aproape de netrecut si nu o conspiratie a presei romane. Trebuia sa constientizeze ca palaria europeana este cu mult mai larga decat cea pe care Vosganian a aruncat-o de pe scena multimii inflacarate in seara victoriei in alegeri a lui Traian Basescu. Trebuia sa nu minimalizeze importanta legaturilor candidatului cu Sorin Ovidiu Vantu, aflat pe lista neagra a celor 30 de persoane suspicionate la Bruxelles de coruptie, asa cum minimalizeaza constant legaturile sale si ale unor membri marcanti ai PNL cu Dinu Patriciu. Iar daca nu stia singur toate acestea, ceea ce e grav pentru un premier care insista ca e fauritorul politicii externe a Romaniei, trebuia sa plece urechea si la sfatul altora, nu numai la cel al lui Dorel Sandor.
Prizonieri ai politicii dambovitene, Tariceanu si cei din jurul lui nu vor sa admita ca Vosganian a fost respins clar la Bruxelles, iar respingerea nu are nicio legatura cu presupusa colaborare cu Securitatea, nici cu “amestecul serviciilor secrete” sau cu piedicile puse de partidele politice. Cu atat mai putin cu o campanie negativa facuta de presa, vechea obsesie cand lucrurile nu ies bine. Toate aceste alegatii sunt menite a salva ce se mai poate din imaginea premierului si a liberalilor, realitatea fiind ca necunoscutul Vosganian nu a convins pe nimeni la Bruxelles. Ba din contra. Uzantele diplomatice ii sunt complet straine, ca dovada ca s-a lansat in declaratii sforaitoare despre cum va promova el politica liberala acolo si a cerut avantat portofoliul pe cultura sau finante, ca si cum era vorba de comisiile similare din Parlamentul Romaniei, care se obtin prin sforarii politice si nu pe competente. Datul cu parerea si discursurile fara fond sunt in voga doar la Bucuresti.
Spre deosebire de celelalte gafe, de data aceasta Tariceanu a inceput sa plateasca decontul, prejudiciul adus partidului fiind enorm. Desi s-a amanat o decizie in ce priveste organizarea unui congres si s-a respins infiintarea functiei de presedinte executiv, in PNL curentul anti-Tariceanu capata amploare. Vocile contestatare sunt tot mai numeroase si oameni cu greutate tind sa-i dea dreptate lui Stolojan in afirmatia ca Tariceanu este falimentul PNL-ului. Liberalii incep sa inteleaga ca vor plati scump in sondaje daca nu se vor delimita de Tariceanu, autorul unei demonstratii fara cusur de diletantism in politica europeana, care a facut inca o data dovada ca nu se poate ridica deasupra intereselor de grup si al micului razboi cu Traian Basescu. Nominalizarea lui Vosganian este rezultatul exclusiv al unei astfel de raportari. Presat de amploarea esecului, de amenintarea presedintelui ca se va implica in cea de-a doua nominalizare, ceea ce s-a si intamplat daca ne gandim ca refuzul lui Razvan Ungureanu are iz de Cotroceni, premierul a ales unicul semi-liberal disponibil: Leonard Orban. Nu este cea mai buna oferta pe care o putea face Romania, dar in mod evident e ultima resursa a PNL. In fapt, un colac de salvare pentru Tariceanu, unicul care il scapa de un comisar pedist.
