Sefii companiei „Gabriel Resources”, detinatoarea a 80 de procente din „Rosia Montana Gold Corporation”, joaca, de ani buni, la aceeasi masa cu cei ai catorva organizatii neguvernamentale o partida de poker cu o miza imensa: cea mai mare exploatare auro-argintifera din Europa. Daca ne luam dupa declaratiile oficiale, in strafundurile pamantului mai sunt inca 310 tone de aur si vreo 1.600 de tone de argint, ceea ce ridica tensiunea la masa de joc la cote insuportabile.
Compania poate castiga potul, chiar si cu o cacealma, pe cand ONG-urile doresc doar sa strice jocul. De pe margine privesc, cu ochii sticlind, autoritatile, care au ratat sansa de a intra si ele in joc, dupa ce smecherii din timpul guvernarii CDR au cedat pe nimic (?) 80% din jetoane.
Compania a schimbat pana acum de cateva ori directorii, care au stiut sa plece cu buzunarele pline si fermoarul tras la gura, iar proiectul a „avansat” pana la faza de consultare publica, in ciuda contestarilor si acuzatiilor venite din cealalta parte a mesei de joc. Totusi, pentru a plusa pe final, „Gabriel”, „Goldu”, cum ii spun localnicii, are nevoie de multi bani pe care va incerca sa ii obtina aratand investitorilor (fonduri de investitii, banci) o parte din carti.
Practic, compania nu are fondurile necesare pentru a construi mina, lucru recunoscut in documentele de uz intern. Are, insa, dolari multi pentru a unge rotitele administratiei, prin cele mai inedite moduri (vezi plata facturii telefonice a primarului din Rosia Montana sau sponsorizarea unor evenimente in spatele carora stau interese politice), creand, totodata, si o multime de asteptari din acest punct de vedere.
In acest fel, compania s-a trezit prinsa in propriul joc: autoritatile tergiverseaza acordarea unor avize, indiferent de lege, evitand sa vanda gaina care face oua de aur. Spre exemplu, o administratie locala din Apuseni a conditionat aprobarea unor documente de suma de 500.000 de dolari pe care compania a trebuit sa o doneze pentru „lucrari de infrastructura”.
Mai mult decat atat: in munti a aparut chiar si un fel de camera de comert alternativa, compusa din cateva firme din grupul de interese al PD, al caror scop neoficial este de a „negocia mai bine” viitoarele contracte cu „Gabriel”. Probabil ca la fel se intampla si in alte cazuri, la alte nivele, si la alte sume.
Totusi, autoritatile nu au curajul de a-si asuma public paternitatea proiectului, care nu s-ar fi putut naste in aceasta forma fara „complicitatea” acestora. Discursul oficial este acela ca „Gabriel” trebuie sa respecte legea pentru a obtine avize, cand in realitate sunt legi a caror terfelire compania nu o poate evita odata cu inceperea investitiei.
Spre exemplu, mai multe cimitire vor fi excavate, desi in Romania exista o lege care nu permite acest lucru inainte de 30 de ani de la ultima inhumare, iar exemplele ar putea continua. De cealalta parte, unii dintre opozantii proiectului, care pana nu demult nici nu stiau unde se afla Rosia Montana, agita date contradictorii cu privire la numarul de munti, galerii romane, biserici si case de patrimoniu care „vor disparea”.
Daca stai sa ii asculti, o faci degeaba. Nu o sa auzi niciodata o opinie echilibrata din partea lor, pentru ca preiau si disemineaza exclusiv informatia care convine tezei lor.
Tot acest razboi cu miza imensa i-a invrajbit pe motii de rand, dintotdeauna stapanii saraci ai aurului din Apuseni. Unii sunt pro, iar altii sunt contra „Gold-ului”, desi cu totii inteleg ca, oricine ar avea asul in maneca, ei vor pierde oricum.
