13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialFuneriu, invitat la comisiile de învăţământ pentru o informare legată de examenul...

Funeriu, invitat la comisiile de învăţământ pentru o informare legată de examenul de bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost invitat să prezinte, miercuri, în comisiile parlamentare de învăţământ, o informare cu privire la activitatea ministerului de pregătire şi desfăşurare a examenul de bacalaureat din acest an, potrivit Mediafax.

“Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la fel ca şi întreaga societate românească, sunt profund preocupate de modul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat examenul de bacalaureat, sesiunile 2011, de rezultatele acestui examen şi, mai ales, de măsurile ce au fost sau ar fi trebuit întreprinse pentru a preîntâmpina finalul catastrofal al acestui examen. Este motivul pentru care domnul Petru Daniel Funeriu, ministrul educaţiei cercetării, tineretului şi sportului, a fost invitat să prezinte în faţa Comisiilor reunite, în data de miercuri, 14 septembrie 2011, ora 14.00, o informare cu privire la activitatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de pregătire şi desfăşurare a examenul de bacalaureat, sesiunile 2011”, se arată într-un comunicat al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

Potrivit comunicatului semnat de preşedintele comisiei, Cristian Dumitrescu, parlamentarii îi solicită ministrului Funeriu să precizeze în ce condiţii a fost elaborat şi aprobat Regulamentul ministerului privind organizarea şi desfăşurarea examenul de bacalaureat, sesiunile 2011 şi ce prevederi ale Regulamentului ar fi influenţat negativ rezultatele examenului.

De asemenea, lui Funeriu i se cere să răspundă la întrebări legate de stadiul în care se găseşte Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat în anul şcolar 2011-2012, măsurile de conţinut avute în vedere de minister pentru a îmbunătăţi rezultatele viitoarelor examene, modificările ce urmează să fie introduse în programa examenului de bacalaureat.

Comisiile mai întreabă ce măsuri a stabilit şi aplicat Ministerul Educaţiei pentru ca la sesiunea de bacalaureat din toamnă “să nu se repete rezultatele dezastruoase ale examenului din vara 2011”.

Potrivit comunicatului, comisiile îi cer lui Funeriu să precizeze ce responsabilitate îşi asumă Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privitor la rezultatele examenului de bacalaureat.

“Cum este apreciată «etica» după care s-a desfăşurat examenul de bacalaureat? a) Cum a influenţat prezenţa camerelor video rezultatele examenului? Dar absenţa lor? b) Cum au fost elaborare subiectele pentru examenul de bacalaureat şi cum este apreciat gradul lor de dificultate?”, mai întreabă comisiile.

De asemenea, în comunicat se menţionează că ministerul a fost solicitat să transmită Comisiilor seturile de subiecte din care s-au selectat subiectele pentru probele scrise la Limba română şi Matematică.

Comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vor lua în discuţie iniţiative legislative menite să îmbunătăţească pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele examenului naţional de bacalaureat, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă